Fotbalul mondial este din nou în doliu după ce și-a pierdut astăzi încă o legendă: este vorba despre Just Fontaine, francezul care este recordmenul pentru cele mai multe goluri marcate la o singură ediție de campionat mondial: 13 în 1958.
Just Fontaine s-a născut pe 18 august 1933 la Marrakesh. S-a mutat apoi cu familia la Casablanca, acolo unde a și început fotbalul la USM Casablanca. La vârsta de 20 de ani pleacă în Franța la Nice. După alți trei ani se transferă la Reims, unde va juca până la finalul prematur al carierei. În acest timp a înscris 226 de goluri (165 în prima ligă franceză) în 248 de meciuri, a câștigat 4 campionate și 2 cupe ale Franței plus o cupă a Ligii, jucând și o finală de Cupa Campionilor, pierdută de Reims în fața lui Real Madrid, cu scorul de 0-2. A fost golgheterul campionatului Franței de două ori precum și golgheterul ediției amintite de Cupa Campionilor.
Cum spuneam a rămas în legendă pentru performanța realizată în echipa națională a Franței la Campionatul Mondial din 1958. Atunci Fontaine a marcat în fiecare dintre cele 6 meciuri jucate de echipa sa: 3 goluri cu Paraguay, 2 cu Iugoslavia, unul cu Scoția, 2 în sferturi cu Irlanda de Nord, unul în semifinală cu Brazilia și 4 în finala mică, împotriva Germaniei. În total 13 goluri, cifră cu ghinion nu pentru el ci pentru goleadorii din deceniile următoare, care nu vor mai reuși niciunul să atingă această cifră, asta deși numărul meciurilor pe care o echipă le poate juca la un turneu final a crescut de la 6 la 7. Pentru performanța de la acest Mondial a fost distins în același an cu Balonul de Aur.
Pentru naționala cocoșului galic a evoluat de 21 de ori, marcând 30 de goluri. Din păcate o accidentare i-a provocat o retragere prematură din fotbal, la nici 29 de ani.
După ce și-a încheiat cariera de fotbalist a fost pentru scurt timp antrenorul naționalei Franței, apoi a antrenat echipele Louchon și Toulouse. Cea mai mare performanță ca antrenor a realizat-o însă pe banca naționalei Marocului, pe care a condus-o până pe ultima treaptă a podiumului Cupei Africii pe Națiuni, după care la turneul final al Campionatului Mondial din Spania (1980). A activat și ca director sportiv la Paris Saint-Germain, în mandatul său actualul gigant al fotbalului mondial promovând în prima ligă franceză.
S-a stins la vârsta de 89 de ani, amintirea și cariera sa fiindu-i celebrată de mari figuri ale fotbalului mondial din trecut și prezent.