Polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației rutiere și ordinii publice au desfășurat, în zilele de 01.03.2023, respectiv 02.03.2023, activități educative la Grădinița cu Program Prelungit „Mămăruța” și Școala Gimnazială „Aron Cotruș”, organizate în cadrul programului național „Școala altfel”, în scopul dezvoltării competenței de învățare și a abilităților socio-emoționale în rândul copiilor preșcolari și elevilor din clasele I-IV.

Astfel, copiii au avut parte timp de aproximativ 2 ore de vizita polițiștilor locali, planificată la decizia unităților de învățământ, care au ținut o „lecție specială” de prezentare a regulilor de circulație pentru a-i  familiariza cu semnele rutiere de bază, urmată de discuții pe tema siguranței rutiere, a importanței respectării culorii semaforului, respectiv traversării pe trecerile de pietoni.

Totodată, într-o manieră interactivă, copiii au fost învățați că circulând corect își protejează viața, fiindu-le prezentată, în cadrul lecției și abordarea unui comportament corect între ei, pe stradă și în mijloacele de transport public. De asemenea, polițiștii locali au răspuns întrebărilor adresate de copii, fiind lămurite curiozitățile legate de cătușe, sprayuri și alte mijloace din dotare.

Teoria a fost urmată de o parte mai interesantă, aventura copiilor continuând în curțile unităților de învățământ, unde aceștia au participat la componenta practică a lecției, fiindu-le prezentat un autoturism din dotarea DGPL Arad, combinându-se astfel informațiile educative legate de importanța atenției în trafic cu partea distractivă în care copiii au putut să testeze echipamente ale poliției locale, inclusiv la bordul autoutilitarei de intervenție.

Recomandările redacției