Laszlo Balint a decis să abordeze partida împotriva campioanei într-o manieră ultra-defensivă, schimbând sistemul de joc și aliniind un prim 11 în care se regăsesc nu mai puțin de 5 fundași. Practic, antrenorul Bătrânei Doamne propune o formulă în care se află trei fundași centrali, doi fundași laterali și doi închizători. Atacul urmează să fie susținut de doi jucători în flancuri și un atacant.

Iată cum arată formula de start: Kucher – Vukcevic, Chindriș, Benga, Hoxhallari, Abeid – Pop, Anton, Cascini, Barbosa – Milosevic. Pe banca de rezerve se află: Balauru – Erico, Dobrescu, Stahl, Ubbink, Roger, Otele, Pașcalău, Postolachi. Așadar, iată că Otele și Roger, jucătorii care fac subiectul ultimelor tensiuni dintre cele două cluburi, au fost lăsați pe bancă, acolo unde se mai află și Desley Ubbink, senator de drept de la revenirea lui Laszlo Balint, dar care în ultimele două etape a avut evoluții sub nivelul așteptat.

Prim urmare avem toate motivele să ne așteptăm la un meci în care UTA să se apere supranumeric și să dea lovitura pe contraatac. Reamintim că într-o manieră asemănătoare, UTA reușea să învingă pe același stadion în primul sezon de la revenirea în prima ligă. Atunci, în toamna lui 2020, UTA se apăra cu cerbicie și cu ceva noroc în fața campioanei și pleca la Arad cu toate cele trei puncte, în urma unui contra-atac purtat de Vali Buhăceanu și finalizat de Ioan Hora. Pe banca celor două echipe stăteau aceiași antrenori: Dan Petrescu respectiv Laszlo Balint.

În ceea ce o privește pe echipa gazdă, aceasta începe în formula: Sava – Braun, Yuri, Burcă, Camora – Deac, Cvek, Muhar, Krasniqi – Maglica, Janga. Așadar un clasic 4-4-2 pentru CFR-ul acestui sezon, în care mare surpriză este apariția în poartă a portarului Răzvan Sava, cel care bifează și jucătorul U21 pe care conform regulamentului fiecare echipă trebuie să îl aibă în teren. 

Partida dintre CFR Cluj – UTA, contând pentru etapa a 28-a a Superligii începe la ora 17:00 și poate fi vizionată live pe posturile Digi Sport 1, Prima Sport 2 și Orange Sport 1.

(foto: uta-arad.ro)

Recomandările redacției