Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau, la 28 februarie 2023, la nivelul de 52,001 miliarde euro, faţă de 50,202 miliarde euro la 31 ianuarie 2023. ”La 28 februarie 2023, rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau la nivelul de 52,001 miliarde euro, faţă de 50,202 miliarde euro la 31 ianuarie 2023. În cursul lunii au avut loc următoarele operaţiuni: Intrări de 3,250 miliarde euro, reprezentând: modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR; alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor (inclusiv sumele rezultate din emisiunile unor euroobligaţiuni ale Ministerului Finanţelor în valoare nominală totală de 2 miliarde euro); alimentarea contului Comisiei Europene şi altele; Ieşiri de 1,451 miliarde euro, reprezentând: modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR; plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută şi altele”, arată datele BNR. Nivelul rezervei de aur s-a menţinut la 103,6 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 5,681 miliarde euro. Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 28 februarie 2023 au fost de 57,682 miliarde euro, faţă de 56,067 miliarde euro la 31 ianuarie 2023. Plăţile scadente în luna martie 2023 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor, însumează circa 153 milioane euro. (sursa:news.ro)
A1 1401
O biciclistă de 63 de ani și-a pierdut viața, între Sebiș și Buteni
citește mai mult »