Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a precizat că în prima jumătate a acestui an va fi deschis accesul la finanţate europeană pentru proiecte de infrastructură de transport în valoare de 9,4 miliarde de euro, prin Programul Transport 2021 – 2027. Astfel, în perioada martie – iunie 2023 urmează lansarea a 13 apeluri de proiecte destinate investiţiilor în infrastructura rutieră şi feroviară a României, dar şi dezvoltării mobilităţii sustenabile în nodurile urbane şi infrastructurii navale.  „Banii europeni pe care România îi are la dispoziţie în acest moment pentru infrastructura de transport reprezintă un buget record de aproape 18 miliarde de euro. Programul Transport are cea mai mare alocare dintre toate programele aferente perioadei 2021 – 2027: sunt 9,62 miliarde de euro pe care îi vom putea investi în autostrăzi, căi ferate, transport urban sau extinderea căilor navigabile, iar apelurile pentru proiecte se vor deschide în cel de-al doilea trimestru al acestui an. Pentru 2023 sunt programate 13 apeluri de proiecte care însumează 9,4 miliarde de euro, alte două apeluri urmând a fi lansate anul viitor. Proiectele pe care le putem finanţa din aceşti bani vor construi un fundament solid pentru redresare economică şi dezvoltare pe termen lung, dar şi pentru reducerea decalajelor de dezvoltare faţă de alte state membre ale Uniunii Europene. Fondurile europene reprezintă unica noastră sursă pentru finanţarea marilor proiecte, am beneficiat de ele de 2 exerciţii finanţare şi astăzi mergem împreună pe autostrada Arad-Timisoara-Lugoj, Autostrada Sebes-Turda şi Autostrada Sibiu-Orăştie. Mai departe, oportunităţile pentru acest sector sunt mai multe ca niciodată, iar capacitatea de absorbţie şi creşterea ritmului de implementare a proiectelor rămâne marea noastră provocare”, a declarat Marcel Boloş, potrivit comunicatului de presă al MIPE. Rezultatele aşteptate în urma implementării Programului Transport sunt: 632 km drumuri noi sau reabilitate;  488 km căi ferate noi sau reabilitate;  223 infrastructuri pentru combustibili alternativi (puncte de realimentare/reîncărcare); 3.390 km – lungimea totală a drumurilor dotate cu elemente de siguranţă rutieră; 16 gări şi halte feroviare noi sau modernizate; 40 trenuri achiziţionate; 12 km linii noi de tramvai şi metrou; 66 km linii de tramvai şi metrou reconstruite sau modernizate (FC); 150 km linii de tramvai şi metrou reconstruite sau modernizate (FEDR); 70 km căil navigabile interioare noi, reabilitate sau modernizate; 8 conexiuni intermodale noi sau modernizate. (sursa:news.ro)

Recomandările redacției