Campionatul naţional de robotică pentru liceeni ‘First Tech Challenge’ s-a desfășurat  în perioada 3-5 martie, la Bucureşti

„First Tech Challenge”, cea mai mare competiţie de robotică pentru liceeni din România.

„First Tech Challenge” este organizat de asociaţia Naţie prin Educaţie din 2016 şi reprezintă cel mai important program dedicat tinerilor pasionaţi de ştiinţă, tehnologie, inginerie, matematică şi antreprenoriat, sub umbrela unui proiect de robotică, notează Agerpres.

La această ediţie, 80 de echipe de liceeni din toată ţara şi una din Muntenegru s-au întrecut pentru titlul de campioni naţionali la robotică.

Cele mai performante trei echipe câştigătoare ale etapei naţionale vor avea şansa să participe şi la Mondialele din Houston, SUA. România este campioana en-titre, în urma performanţei obţinute anul trecut, când echipa de elevi Delta din Arad a câştigat Campionatul Mondial.

Misiunea proiectului de a inspira tinerii să inoveze pentru un viitor mai bun se reflectă în tema Energize a competiţiei. Prin roboţii dezvoltaţi de concurenţi, echipele reimaginează viitorul energiei sustenabile, găsind soluţii responsabile pentru provocările tehnologice pe care le întâlnesc.

Meciurile reprezintă doar o parte a evenimentului. Fiecare echipă și-a  prezentat conceptul proiectului şi procesul tehnic de dezvoltare a roboţilor în faţa juraţilor, oferind o perspectivă completă asupra experienţei.

Echipa arădeană Delta Force s-a clasat pe locul 1 și a câștigat premiul Design Award și titlul de căpitan al alianței finaliste la Campionatul Național de Robotică.

”Cu pasiune, muncă, răbdare, tenacitate și efort, ne-am clasat pe locul 1 în meciurile de calificări, am câștigat premiul Design Award și titlul de căpitan al alianței finaliste la Campionatul Național de Robotică de la București!

Sute de ore de lucru, zile și nopți petrecute în laboratorul de robotică al liceului nostru s-au reflectat la cea mai prestigioasă competiție națională din domeniul roboticii!

Mulțumim colegilor de alianță CyLiis Peppers și Quantum Robotics #14270! A fost o competiție frumoasă, perfect organizată de Natie Prin Educatie!

De asemenea, ne pregătim pentru Campionatul Regional de robotică FRC din Turcia unde vom concura pentru calificarea la Campionatul Mondial de FRC.

Mulțumim mentorilor pentru ca sunteți mereu alături de noi si ne motivați în continuare!

Mulțumim conducerii Liceul Național de Informatică Arad, mulțumim profesorilor și părinților!

Mulțumim tuturor celor de acasă, arădenilor care ne-au transmis mesaje de încurajare și susținere pe tot parcursul acestui sezon competițional!”, transmit reprezentanții Delta Force

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției