Filmul „O zi minunată în cartier“/„A beautiful day in the neighborhood“, cu Tom Hanks și Matthew Rhys în rolurile principale, va fi proiectat la Cinematograful „Arta“ din Arad. Filmul este programat să aibă loc vineri, 10 martie 2023, de la ora 19:00, iar accesul publicului va fi gratuit. O poveste sensibilă, în care viața jurnalistului de investigație Lloyd e schimbată radical datorită interviului pe care i-l acordă realizatorului de emisiuni pentru copii Fred Rogers. Între cei doi se leagă o prietenie specială, iar prin candoarea, răbdarea, bunătatea, atenția, tactul și înțelepciunea sa, Fred îl face pe Lloyd să își înfrunte trăirile și să își schimbe perspectiva asupra propriilor sentimente și resentimente pe care le are față de cei dragi și faţă de cei apropiați.Filmul a fost lansat pe marile ecrane în anul 2019 și a obținut o nominalizare la premiile Oscar în 2020, o nominalizare la premiile Globul de Aur în 2020 și o nominalizare la premiile BAFTA, toate pentru cel mai bun actor într-un rol secundar – Tom Hanks.
Evenimentele de la Cinematograful Arta sunt organizate de Centrul Municipal de Cultură Arad.
Sinopsis
Jurnalistul Lloyd Vogel (Matthew Rhys) trebuie să scrie pentru o revistă un articol despre Fred Rogers (Tom Hanks), creatorul și vedeta unei populare emisiuni TV pentru copii, „Mister Rogers’ Neighborhood”. El își face datoria, se duce la studioul unde se filmează emisiunea și începe să-i pună întrebări domnului Rogers. Totuși, Fred pare să aibă un alt plan. Subiectul articolului devine cel care pune întrebările și începe să-l ajute pe scriitor în moduri neașteptate.„Filmul ne arată clar că viața e ca un desen animat: e amuzantă, are piedicile ei, e neobișnuită, iar noi suntem niște simple personaje în trecerea ei“, sunt de părere criticii.