Ziua de azi poate fi numită drept una foarte ciudată. Aproape toate anotimpurile s-au regăsit în nici 24 de ore. Lapoviță, vânt puternic, soare, nori. De asemenea, am avut parte de variații mari de temperatură în timp foarte scurt Apoi mercurul termometrelor a urcat simțitor. La soare, dacă nu sufla vântul, era chiar plăcut. Desigur, nu au fost temperaturi de vară, dar trei anotimpuri într-un interval atât de scurt de timp au fost cu certitudine. Nu e de mirare că și virozele respiratorii sunt acum în creștere. Mai ales că azi ai nevoie de haine groase, după ce cu o zi înainte, te gândeai la primăvară. Un instantaneu din zona Vlaicu este definitoriu. Dinspre Pecica spre Vlaicu era un soare strălucitor, iar de la UTA încolo nori negri se abăteau asupra orașului. Vântul care suflă destul insistent va face ca șansele de ploaie să fie mici. Cel puțin pentru orele următoare. Așadar soare strălucitor în Vlaicu, nori nnegri de la UTA spre gară.
A1 2038
O biciclistă de 63 de ani și-a pierdut viața, între Sebiș și Buteni
citește mai mult »