Documentarul „PHOENIX – Povestea”, care spune povestea trupei cu același nume, va putea fi vizionat la Cinematograful „Arta“ din Arad, în prezența fondatorului, Nicu Covaci, precum și a echipei filmului. Proiecția va avea loc în 29 martie 2023, de la ora 18:00. Intrarea este liberă și se va face pe bază de rezervare. Rezervările se pot face la telefon/whatsapp: 0740946821.Evenimentul este finanțat de Centrul Municipal de Cultură Arad și susținut de Uniunea Cineaștilor din România. Regizat de cineastul Cristian Radu Nema, producător fiind Bianca Beatrice Michi, filmul spune povestea trupei, așa cum am trăit-o cu toții și a transpus cinematografic, cu ocazia aniversării a 60 de ani, marcată în 2022, spiritul și mesajul fenomenului cultural Phoenix. „PHOENIX – Povestea este dincolo de ceea ce înseamnă un film. Asemenea trupei, care transcede dincolo de timp și spațiu, filmul este, în sine, o încununare. Este ca o statuie care va răzbi peste timp, peste vremuri și peste oameni. Este o mărturie încărcată până la refuz de emoție și trăire, cu care se identifica fiecare român. Este o declarație de iubire adresată celor ce au iubit România cu prețul și riscul vieții lor. Fenomenul nu le mai aparține doar lor, creatorilor. Cu acest fenomen, oglindit în această peliculă, se identifică fiecare dintre noi, cei ce am plâns cel puțin o dată la auzul Canarului ce cade cu pieptul frânt sau am zâmbit cu tot sufletul la auzul Mugurilor de fluier. Filmul, așadar, va oferi tuturor generațiilor ce vor urma infinitul Phoenixului. Pentru că despre ea se poate vorbi doar la viitor”, mărturisește Radu Nema, regizor. Documentarul conține imagini de arhivă unice, niciodată prezentate public sau încorporate în alte materiale video.Trupa Phoenix a fost înființată în 1962 și a avut o evoluție impresionantă, fiind o deschizătoare de drumuri în muzica românească. Membrii formației au abordat numeroase subgenuri ale rock-ului: beat, rock psihedelic, hard rock, rock progresiv. Phoenix a dat naștere etno rock-ului, subgen al rock-ului inspirat din folclorul românesc autentic.
A1 2098
O biciclistă de 63 de ani și-a pierdut viața, între Sebiș și Buteni
citește mai mult »