Calculele hârtiei au fost respectate iar sfertul de finală dintre FCC UAV Arad și Universitatea Cluj s-a încheiat după doar două partide. Vicecampioana României a câștigat în această după-amiază disputa din sala „Horia Demian“, cu 86-54, după ce cu câteva zile înainte triumfase clar și pe propriul teren, calificându-se astfel în careul de ași al acestei ediții de campionat.

Meciul de astăzi n-a fost însă un galop de sănătate, echilibrul păstrându-se pe durata a trei sferturi din meci. Galben-albastrele au câștigat strâns primele două sferturi, 16-19 și 12-13 dar clujencele nu s-au dat bătute și și-au trecut în cont sfertul al treilea, 12-11. Și, pe când ne așteptam ca ultimele 10 minute să fie „de infarct“, fetele noastre au apăsat la maxim pedala de accelerație, reușind un extraordinar 41-16 în ultimul sfert.

Cea mai bună jucătoare a meciului a fost Martyna Pika, autoare a 23 de puncte, dintre care 12 de la linia de 3, poloneza reușind să aibă procentaj de 100% la aruncările de 3 puncte. Trinity Baptiste a punctat la capitolul recuperări (8) iar Brankica Hadzovic a semnat cele mai multe assist-uri (6). De la echipa gazdă au ieșit în evidență Ruxandra Chiș, care și-a trecut în cont cele mai multe puncte (13) și cele mai multe pase decisive (4).

Partida de astăzi a consemnat și debutul noii achiziții a Aradului, pivotul de echipă națională Anamaria Vîrjoghe. Aceasta a evoluat 22 de minute și 7 secunde, trecându-și în cont 13 puncte, 7 recuperări (fiind a doua din echipă la ambele capitole) și o pasă decisivă. Noua jucătoare a echipei lui Bogdan Bulj a împărtășit pentru suporterii echipei, primele impresii în urma revenirii după o lungă perioadă în baschetul românesc: „Mi-a plăcut foarte mult, când am intrat în sala Clujului parcă mi-am adus aminte de copilărie. Am încercat să mă obișnuiesc cu jocul fetelor, să mă iau după ele și să fac un meci bun. Timpul a fost scurt dar antrenorul mi-a cerut să învăț doar 2-3 scheme și n-a fost o problemă. Toată lumea a încercat să mă ajute, fiecare fată venea să îmi spună ce trebuie să fac, unde să mă deplasez, au avut foarte multă încredere în mine și m-au ajutat foarte mult astăzi. Diferența cred că a fost făcută de agresivitatea noastră din ultimul sfert.“

Universitatea Cluj – FCC UAV Arad  56-84 (16-19, 12-13, 12-11, 16-41)

  • Cluj: Chiș 13 (3×3), Uiuiu 12 (1×3), Mihăișan 10 (2×3), Sutton 7, Șanta 6 (2×3), Putra 4, Popovici 3 (1×3), Farago 1. Au mai jucat: Rus, Botha, Horvath. Pe bancă: Kelemen. Antrenor: Iannis Koukos.
  • Arad: Pyka 23 (4×3), Vîrjoghe 13, Bogicevic 12 (2×3), Baptiste 11, Hadzovic 8, Akathiotou 5 (1×3), Fleșer 2, Georgieva 2. Pe bancă: Ciotir, Mîrne-Nagy. Antrenor: Bogdan Bulj
  • Arbitri: Octavian Goina (Oradea), Andrei Răileanu (Focșani), Vlad Sandu (Sibiu). Comisar: Marian Oprea (Brașov).

În celelalte meciuri ale play-off-ului, s-au înregistrat următoarele rezultate:

  • Sirius Mureșul Târgu Mureș – Sepsi Sic Sfântu Gheorghe  49-101
  • Hoya KSE Târgu Secuiesc – CSU Constanța  64-72
  • Rapid București – Olimpia Brașov  71-66

Cum nicio înfruntare nu s-a dus către meciul decisiv, avem deja tabloul careului de ași. Sepsi Sic Sfântu Gheorghe, CSU Constanța, FCC UAV Arad și Rapid București s-au calificat în semifinalele competiției, fază în care, spre deosebire de sezonul trecut, se va juca tot după sistemul din sferturi, adică cel mai bun din 3 meciuri. Echipa noastră va întâlni pe CSU Constanța și în cazul în care se va ajunge la meci decisiv, acesta se va juca la malul mării, asta pentru că echipa adversă a terminat înaintea fetelor noastre în clasamentul sezonului regulat. Președintele clubului arădean, Marcel Urban, a prefațat acest duel: „A venit timpul să ne mobilizăm și întreg Aradul să ne susțină în bătălia pentru finală. Vom avea niște meciuri de foc cu Constanța dar ne vom pregăti cu toate forțele pentru a ajunge în finală. Le cer suporterilor noștri să rămână alături de echipă deoarece acum sunt cele mai importante momente din acest campionat. Fetele se vor mobiliza la puterile lor maxime pentru a face meciuri foarte bune și pentru a bucura toată suflarea arădeană și toți suporterii noștri din țară și străinătate.“

Prima partidă vor avea loc la Constanța duminică 2 aprilie, urmând ca apoi disputa să se mute la Arad pentru meciul 2, programat joi 6 aprilie. În caz că va fi nevoie, meciul 3 se va disputa duminică 9 aprilie.

(foto: facebook/baschetarad.ro)

Recomandările redacției