Semnalul de alarmă a fost tras de câțiva ani și cu toate acestea nu suntem pregătiți pentru depresie. Vorbesc aici atât de personalul specializat, cât și despre familii. Învățăm orice în viață, însă suntem cu mâinile legate atunci când vine vorba să dăm ajutor, atunci când cel de lângă noi se prăbușește. Sistemul nu este pregătit să facă față și asta, deoarece cei care trebuie să asigure ajutorul se bazează doar pe medicamente de depresie, când toți știm că un om aflat într-o asemenea stare are nevoie de mult mai mult.
O tânără mămică pentru care viața ar trebui să fie o bucurie, deoarece avea doar 25 de ani, a ales să se sinucidă, deși a primit tratament medicamentos pentru stările ei depresive, un alt caz cel al asistentului care s-a omorât, iar nu s-a rezolvat prin medicamente, la fel și o mamă din Sebiș nu a mai suportat despresia care se instalase de ceva vreme și s-a sinucis.
Toți în acest an și exemplele mai pot continua. Problema este că atunci când se cere ajutor să fie dat și prin terapie, prin ascultarea celui care trece prin momente dificile, prin încurajarea lui, deoarece doar scriind o rețetă nu poți rezolva problema omului de pe suflet. Așa se ajunge ca oamenii să-și pună capăt zilelor, iar noi să se întrebăm: De ce? Mereu există un motiv și mereu pornește de la lipsa de comunicare și de înțelegere. Ce este de făcut? Simplu: schimbăm în sistem modul de adordare și tratare a celor aflați în depresie.
