Statele membre ale Uniunii Europene au ajuns la un acord politic privind propunerea de prelungire a Regulamentului pentru acţiuni coordonate de reducere voluntară a consumului de gaze, a anunţat ministrul Energiei, Virgil Popescu, subliniind că, în perioada de aplicare a regulamentului, România a realizat economii voluntare de 21,2%, peste media UE. Ministrul Energiei a participat, la Bruxelles, la şedinţa Consiliului Transporturi, Telecomunicaţii şi Energie.
„Statele Membre au ajuns la un acord politic privind propunerea de prelungire a aplicabilităţii Regulamentului Consiliului pentru acţiuni coordonate de reducere voluntară a consumului de gaze naturale, adoptat la data de 26 iulie 2022. Extinderea perioadei de aplicare a acestui regulament (măsurile de reducere a consumului de gaze naturale expiră la 31 martie 2023) a fost propusă de Comisia Europeană pentru a asigura volumele necesare de gaz natural pentru îndeplinirea obligaţiilor de înmagazinare (90% până la 31 octombrie 2023) pentru iarna 2023-2024, la preţuri rezonabile. În contextul implementării regulamentului actual, în perioada august 2022-ianuarie 2023 România a realizat economii voluntare de gaze de 21,2%, peste media realizată la nivelul UE, de 19%”, a scris Virgil Popescu pe pagina sa de socializare.(sursa:news.ro)