Crescătorilor de vite le-a ajuns cuţitul la os. Fermierii din Ardeal au preferat să arunce, în semn de protest, o cisternă plină cu lapte în loc să-l vândă pe nimic. Este gestul extrem prin care fermierii speră să atragă astfel atenţia asupra blocajului de pe piaţă, disperaţi că procesatorii refuză să le mai cumpere laptele de la 1 aprilie, conform Observator.ro.

Este revolta a 100 de crescători de vaci din Ardeal care au decis să arunce aproape 7 tone de lapte pe apa sâmbetei. Dan creşte vaci de 15 ani şi are o fermă cu 40 de animale în Sălaj. Ultima dată a vândut către procesatori litrul de lapte cu 1,6 lei, iar de câteva zile nu mai are niciun contract.

”Noi nu mai avem unde să dăm laptele îl aruncăm jos. Nu ştiu ce o să facem pentru că eu nu pot să renunţ că am un credit de dat de 1 miliard jumate. Noi nu luăm preţul laptelui cu cât îl producem de ani de zile, acum e dezastru”, spune un fermier.

” E un preț la care mult timp nu o să putem să mai supravieţuim. Încetul ne îndreptam spre a vinde efectivele de animale şi să ne găsim alte joburi dacă nu găsim o firmă procesatoare cu care să încheiem contract. Pentru că laptele din import este mult mai ieftin, susţin procesatorii.

În zonă, cooperativa a fost deja anunţată că, de la 1 aprilie, laptele nu va mai fi colectat.

Claudiu Husti, președinte Cooperativa Someș Codru: Laptele la liber e la 1,30-1,70, preţul laptelui a scăzut, în principal intră lapte din import la un leu şi ceva. Ne vine să plângem.

Fermierii aşteaptă acum soluţii de la Ministerul Agriculturii, care spun ei, nu a rezolvat problema de doi ani de zile. În caz contrar, ameninţă cu pichetarea Guvernului. 

Sursa Observator

  • Clar laptele e pentru oameni si subvenția e doar pentru familie si creșterea acestor făpturi care dau lapte. spune:

    Pai treaba e ca mulți nu au cu ce sa isi crească copii despre ce vorbim?
    Doi scumpirile trebuie neaparat sa se oprească!!!
    Si mulți care ar trebui sa aibă voie sa vândă laptele la cetățeanul din comuna si sat decii aici e treaba sa nu mai fie atâtea fabrici cj sa li se dea doar subvenția .

  • Cosmin spune:

    afară din UE. să vă fie rușine tuturor slugilor mafiei bruxelles

  • Geo spune:

    Nu îi păcat că le dau vacile

  • Asd spune:

    Felicitări oameni curajoși!!!!

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției