Odată cu îmbunătățirea condițiilor meteo și înmulțirea activităților de pe domneniul public, polițiștii locali arădeni cu atribuții de menținere a ordinii și liniștii publice își intensifică acțiunile de prevenire și sanționare a actelor de nesocotire a normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice. Astfel, în ultimele 5 zile au fost identificați și amendați 8 indivizi turbulenți.

Trei fapte de tulburare a liniștii publice au fost penalizate în urma sesizărilor transmise de cetățenii din cartierul Confecții, deranjați de persoane ce ascultau muzică la intensitate mare, în timpul nopții. S-au adus, de asemenea, la cunoștința contravenienților, prevederile actului normativ mai sus menționat, potrivit căruia tulburarea, fără drept, a liniștii locuitorilor, prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă intră în sfera faptelor contravenționale.

  Conform Legii nr. 61/1991, tulburarea, fără drept, a liniștii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă, precum și tulburarea liniștii locatarilor între orele 22,00-8,00 și 13,00-14,00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuințele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinația de locuințe ori situat în imediata vecinătate a acestora, sunt încadrate în sfera faptelor contravenționale. Menționăm că faptele din prima categorie se sancționează cu amendă de la 200 lei la 1.000 lei, iar pentru cele săvârșite în intervalul orar menționat în actul normativ se aplică amendă cuprinsă între 500 lei și 1.500 lei. Astfel de fapte vor putea fi probate și cu înregistrările realizate cu sonometrul care a intrat în dotarea poliției locale.

Recomandările redacției