Polițiștii de frontieră bihoreni au depistat două tractoare ce figurează ca fiind furate din Germania, respectiv Belgia, ce urmau a fi introduse în țară de către un cetățean român. Alertele pentru cele două utilaje agricole, în valoare de aproximativ 700.000 lei, fuseseră introduse de autorităţile din cele două țări, în urmă cu 72 de ore.
În data de 29.03.2023, în jurul orei 07.40, la P.T.F. Borș II, județul Bihor, s-a prezentat pentru a intra în tară un cetățean român conducând un ansamblu rutier format din cap tractor și semiremorcă, ambele înmatriculate în România. Bărbatul transporta, conform documentelor de însoțire, utilaje agricole din Germania și Belgia, mărcile John Deere și Deutz Fahr, pentru o persoană fizică din Buzău.
Polițiștii de frontieră au avut suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor de însoțire, motiv pentru care au efectuat un control amănunțit asupra utilajelor agricole, confruntând seriile tractoarelor cu cele înscrise în documentele de însoțire a mărfii, constatând astfel că seriile de șasiu erau alterate și modificate parțial.
În cauză, colegii noștri au dispus efectuarea unor verificări suplimentare, în cadrul cărora, s-a constatat faptul că mijloacele de transport figurau ca „bunuri căutate pentru confiscare“, alertele fiind introduse de către autorităţile din Germania și Belgia în ultimele 72 de ore.
Tractoarele, estimate la o valoare de peste 700.000 de lei, au fost indisponibilizate, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.