Faza Zonală a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar-Cupa Tymbark Junior U 10 Fete și Băieți s-a desfășurat, astăzi, pe terenul Sega din Arad. Au participat un număr de 12 echipe reprezentând 6 județe Competiția a fost organizata de Ministerul Educației, FRF, ISJ, AJF și Primaria Arad.

Festivitatea de deschidere și premiere a fost oficiată de Petcu Daniel, manager competitii în cadrul FRF, inspectorul pentru educație fizică și sport, prof.Lucian Rodica, președintele comisiei județene de fotbal școlar, prof.Stoica Flavius și reprezentații AJF: Vasile Rad și Hardut Gabriel. Prof.Stoica Flavius fiind principalul organizator al competiției de la Arad.

Din comisia de organizare au mai făcut parte profesori: Hardut Corina, Radu George, Petruț Adrian, Calin Nicoleta, Tigan Cristian, Arsa  Emil, Calalb Valentina, Cimpian Marcel, Nicodin Cosmina, Bara Denisa ,Marcus Daniel, Iazbinscky Gabriel (care a și moderat competiția),  Dragoș Daniel, Nicoara Florin și Toth Daniel.

Echipele câștigătoare care s-au calificat la faza naționala sunt:

Colegiul „Național Vasile Goldiș” Arad (prof.Dreghici Laura)- Băieți

Școala Gimnazială nr.24 Timișoara – Fete

Competiția a strâns un număr de 225 de copii în această dimineața pe terenul Sega.

„Le mulțumim tuturor oficialităților, colaboratorilor, sponsorilor ,profesorilor, elevilor și părințiilor implicați în această competiție”, a declarat profesorul Flavius Stoica.

Mâine la Reșița (categoria U 8) de la Arad va participa echipa Colegiului Național „Preparandia-Dimitrie Țichindeal”.

Recomandările redacției