A fost o sâmbătă frumoasă pentru suflarea utistă, lucru de notat în condițiile în care în acest sezon am avut mult prea rar motive de bucurie la finalul meciurilor UTA-ei. Poate tocmai de aceea suntem tentați să ne lăsăm purtați prea mult de valurile unui succes care ar fi trebuit să fie o normalitate în ceea ce privește meciurile de pe teren propriu. Lucrurile n-au stat așa din păcate și e sănătos să nu pierdem din vedere contextul în care a venit această victorie cu Universitatea Cluj.
Dacă ar fi să încercăm să dăm cel mai cuprinzător răspuns la întrebarea „de ce a reușit UTA ieri să câștige“, acesta ar puncta o doză importantă de pragmatism și o brumă de calitate individuală. UTA n-a făcut ieri un joc ieșit din comun, n-am văzut o sarabandă de ocazii la poarta oaspeților venite ca urmare a unei dominări cvasitotale. Într-adevăr jucătorii echipei noastre au arătat multă determinare, implicare și spirit de echipă dar s-a văzut în alte meciuri că aceste lucruri sunt condiții necesare dar nu suficiente pentru rezultatul dorit. Ce a avut însă echipa noastră în plus ieri a fost acea concentrare a jucătorilor în majoritatea fazelor, care i-a făcut ca în momentele cheie să ia deciziile bune și să aplice în mod corect procedeele tehnice necesare. La primul gol Postolachi a făcut totul ca la carte, începând de la felul cum a atacat balonul, felul cum s-a înălțat și felul în care a lovit mingea iar la al doilea gol, Milosevici a făcut ceea ce trebuie să facă un nouar, anume să fie acolo în gura porții (lucru pe care nu-l făcuse cu câteva minute mai devreme la centrarea lui Rareș Pop). Acest pragmatism a fost însă pus în contextul potrivit de calitatea peste medie a lui Roger, ale cărui centrări au arătat încă odată de ce brazilianul este unul dintre jucătorii cei mai înzestrați tehnic din Superliga României. Dincolo de aceasta mai putem vorbi și de prestația defensivă a echipei, nu neapărat perfectă dar în care n-am mai regăsit naivitățile și momentele de „adormire“ care ne-au adus de atâtea ori în situația de a primi goluri foarte ușor. Iar atunci când blocul defensiv își face treaba, se creează și pentru portar premisele să aibă șansa de a interveni la acele mingi care inevitabil ajung pe spațiul porții sale. Fără să mai fie lăsat în situații imposibile, de victimă sigură, Danilo Kucher a putut să își arate calitățile prin câteva intervenții mult apreciate de public.
Pănă la urmă este exact genul de prestație pe care o aștepți, ți-o dorești de la o echipă aflată în situația UTA-ei. Nimeni nu are pretenții exagerate în acest context, iar faptul că am văzut o echipă concentrată și determinată e un lucru suficient în acest moment pentru a câștiga atât punctele cât și aplauzele publicului la final. Însă cu toții, de la jucători la suporteri trebuie să evităm greșeala făcută după meciurile cu FC Botoșani sau FCSB. Ambele victorii au fost tratate ca un „moment 0“, ca o cheie care a deschis ușa descătușării. Toată lumea credea că după o asemenea victorie lucrurile vor veni cumva de la sine, echipa va începe să producă meci de meci fotbal de calitate și rezultatele vor veni relativ ușor. N-a fost așa iar lucrul ăsta a dezamăgit mult suporterii și a reinstaurat echipei starea de nesiguranță și chiar dezorientare. Tocmai de aceea e important ca acest meci să fie tratat ca o victorie și nimic mai mult. Ea nu va mai avea nicio relevanță la meciul următor iar rezultatul pozitiv va veni doar și doar dacă jucătorii vor arăta pe teren aceeași concentrare, același pragmatism ca la partida cu Universitatea Cluj. Cele trei puncte nu ne transformă peste noapte într-o echipă peste nivelul play-out-ului; încă suntem una dintre formațiile cele mai amenințate de retrogradare iar responsabilitatea trebuie să fie maximă din partea tuturor.
Sigur că o asemenea perspectivă s-ar putea să deranjeze. Am văzut ieri la finalul meciului un antrenor Laszlo Balint care dădea de înțeles că ar putea exista oameni care nu se bucură de victoria UTA-ei sau că există voci critice indiferent de rezultatul și jocul echipei. Îl asigurăm pe antrenor că nu există nimeni care să nu-și dorească salvarea UTA-ei de la retrogradare însă antrenorul și jucătorii acestei echipe nu trebuie să uite un lucru: încrederea se câștigă și se întreține iar susținerea nu înseamnă ochelari de cal, ascunderea gunoiului sub preș sau auto-amăgirea că plasticul e diamant. Așa cum jucătorii au obligația de a se antrena și de a juca iar apoi au dreptul de a-și încasa (mai devreme sau mai târziu, dar ăsta-i un subiect pe care-l vom aborda separat) salariile, așa și suporterii au obligația de a-i susține în cele 90 de minute iar apoi dreptul, ca indiferent de rezultat, să judece și să interpreteze ceea ce văd. Așa cum la rândul nostru, noi jurnaliștii avem obligația de a scrie ceea ce vedem dar apoi și dreptul, privilegiul (poate uneori nemeritat) de a pune în context și de a analiza ceea ce am văzut. Această echipă nu se află în situația celei de acum doi ani care reușea să se mențină în prima ligă după promovare. Vorbim acum despre o echipă formată din jucători cu nume, cu pretenții, cu salarii foarte mari ori în aceste condiții salvarea de la retrogradare (pe care sperăm să o putem bifa), nu este o performanță pentru care să-i ridicăm pe piedestal. Da, ne vom bucura de ea dacă va fi cazul dar mai mult așa cum te bucuri de primele guri de aer după salvarea de la înec. Obiectivul acestei echipe și mai ales investițiile făcute în ea au setat orizontul de așteptare mult mai sus. Că acum suntem mult mai jos e doar vina celor din teren și e incorect să ni se ceară tuturor să uităm asta. Echipa aceasta este datoare publicului și nu invers. Echipa asta trebuie să se salveze de la retrogradare motivată de critici și nu împotriva, în ciuda lor. Este firesc să strângem rândurile la greu pentru un țel comun dar nu siluind adevărul!
Cu toate acestea, actuala echipă chiar are posibilitatea să facă ceva pentru care să merite cu adevărat laude, aprecieri și respect. Dacă salvarea de la retrogradare reprezintă un obiectiv minimal, calificarea în semifinalele Cupei României chiar ar fi o performanță. Această echipă are ocazia marți seara să scrie o pagină frumoasă în istoria clubului. Să reușești ceva ce nu s-a mai reușit de pe vremea marii generații a lui Domide ar fi într-adevăr ceva pentru care ar merita să ne ridicăm aplaudând în picioare din convingere și nu din complezență sau cuprinși de euforia momentului. Așadar, domnilor antrenori și jucători, marți seara aveți șansa de a intra în istoria adevărată a clubului: poate nu chiar pe primele pagini (asta ar însemna totuși cucerirea unui trofeu) dar în niciun caz într-o notă de subsol. Ridicați-vă la înălțimea momentului și ne vom ridica și noi „cârcotașii“ în picioare. Succes!
(foto: uta-arad.ro)
