De fiecare dată când credem că nimic nu ne mai poate surprinde în ceea ce privește ieșirile sau acțiunile actualei conduceri, aceasta încearcă și reușește să depășească toate așteptările; doar că vorbim despre așteptări într-ale absurdului, pentru că următorul comunicat apărut în această după-amiază pe site-ul oficial al UTA-ei a trecut cu mult granița incompetenței, lipsei de profesionalism și chiar a dezinformării mergând deja spre zone care intră în sfera de interes a celor care studiază delirul. Lecturând rândurile următoare ai impresia că ai plonjat în plin univers kafkian deși recunoaștem că ne e greu să găsim vreun personaj dintre cei care stau la masa deciziilor pe care să ni-l putem imagina cu „Procesul“ sau „Castelul“ în mână. Dar iată, spre mirarea tuturor, conținutul acestui „comunicat“:

„Marca UTA a ajuns definitiv acolo unde îi este locul, la club. Normalitatea s-a stabilit în urma unui nou acord încheiat cu proprietarul mărcilor, domnul Călin Costea. Clubul nostru a intrat astfel definitiv în posesia mărcii pe care o deținea până acum doar temporar. Marca nu va mai fi deținută de acum încolo de persoane fizice sau de alte organizații, doar exclusiv de clubul UTA. Prin adjudecarea definitivă a acestui patrimoniu, valoarea clubului a crescut substanțial. 
Suntem în continuare onorați să administrăm această marcă!“

E greu de spus ce intersectări de circuite au provocat ideea și apoi punerea în aplicare a acestei înșiruiri de propoziții și fraze complet rupte de realitate. Pentru că nimic din ce era valabil până astăzi nu s-a schimbat iar acestea sunt lucruri cunoscute de absolut toată lumea și mai ales, lucruri verificabile. Dar, pentru cei nefamiliarizați cu speța, iată pe scurt cum stau lucrurile.

1. Marca UTA este compusă din nume, siglă și culori. Drepturile asupra mărcii cu care UTA este înregistrată la LPF și cu care echipa joacă pe piept, sunt deținute de Suporter Club UTA.

2. Călin Costea deține în acest moment doar niște mărci verbale, adică niște înșiruiri de litere care conțin denumirea UTA, fără asociere cu sigla. Ele eu fost contestate în instanță de către Suporter Club UTA, cazul fiind în curs de judecare. Călin Costea nu putea ceda clubului decât acele mărci verbale și nimic mai mult.

În concluzie, clubul UTA nu putea primi și nu putea deține marca UTA. Sigla UTA-ei, cu care echipa joacă pe piept și cu care se identifică toți cei care fac parte sunt afiliați sau legat sentimental de acest club, în asociere cu numele UTA și cu culorile roșu-alb, este deținută ca și până acum de către Suporter Club UTA.

În spiritul acestui comunicat, un ne rămâne decât să așteptăm ca în viitor să asistăm din partea conducerii UTA-ei la anunțuri la fel de „veridice“, cum ar fi punerea în vânzare a biletelor pentru meciul din etapa X împotriva celor de la Real Madrid sau cel prin care să fim informați că Leo Messi și-a prelungit contractul cu UTA.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției