Sâmbătă a avut loc la Câmpulung Moldovenesc prima etapă a Campionatului Național de alergare montană (15 km), concurs pentru seniori, tineret (U23) și juniori 1 (U20). Proba feminină din întrecerea seniorilor a fost câștigată de Liliana Dragomir (foto mijloc), sportivă legitimată la CS Universitatea Arad. Odată cu această victorie, Dragomir și-a asigurat și calificarea la două importante competiții care vor avea loc anul acesta: Campionatul Balcanic ce se va desfășura în Muntenegru și Campionatul Mondial din Austria.
(foto: facebook / CS Universitatea Arad)