FC Argeș a câștigat sâmbătă la Mioveni și a aruncat-o, sperăm noi provizoriu, pe UTA, pe loc de retrogradare directă. În aceste condiții, partida dintre cele două echipe, din etapa viitoare, va fi în mare măsură decisivă. Până atunci însă, este extrem de important ca Bătrâna Doamnă să își recapete poziția superiară piteștenilor în clasament, altfel va fi obligată să învingă în Trivale pentru a rămâne la mâna ei în lupta pentru evitarea retrogradării directe. Ca să reușească asta are nevoie de victorie mâine seară pe teren propriu în fața, probabil, celei mai bune echipe din play-out, FC Hermannstadt.
Pe lângă importanța foarte mare a meciului pentru îndeplinirea obiectivului, partida cu sibienii reprezintă și debutul lui Mircea Rednic ca antrenor al UTA-ei în fața propriilor fani (cu excepția celor care au fost joi la Cluj) dar și un prilej pentru suporteri să se adune lângă o echipă rănită după nedreptatea suferită în semifinala de Cupa României cu Universitatea, când a fost eliminată nu atât de echipa adversă cât de arbitri.
În aceste condiții se anunță o afluență mare de public la acest meci, lucru pentru care stă mărturie și faptul că pe site-ul bilete.ro sunt deja sectoare de stadion în care biletele au fost epuizate. Vânzarea lor va continua în sistem online iar de astăzi fanii își pot procura și bilete în format fizic de la stadion, după programul 15:00-19:00 (azi), respectiv 16:00-20:00 (mâine). Prețul biletelor a rămas neschimbat: 30 lei (peluze), 45 lei (Tribuna II „Gioni Broșovszky“) și 60 lei (Tribuna I „Coco Dumitrescu“). Copiii sub 3 ani beneficiază de gratuitate iar cei între 3 și 14 ani de o reducere de 50%.
Partida dintre UTA și Hermannstadt, care încheie etapa a 6-a a play-out-ului va avea loc marți, 2 mai, cu începere de la ora 20:00 pe Arena „Francisc Neuman“.
(foto: uta-arad.ro)