Pe Valea Crişului Alb, în partea estică a judeţului Arad, la poalele Muntelui Găina se află localitatea Hălmagiu. O comună în care se încearcă din răsputeri păstrarea tradițiilor și obiceiurilor din moși strămoși, de către cei mai tineri locuitori, elevii ai liceului din localitate.
”Aşezarea geografică, întinderea mare şi poziţia dominantă în mijlocul depresiunii cu acelaşi nume, au situat Hălmagiul între aşezările omeneşti fruntaşe, centru administrativ, jurisdicţional, militar, economic şi cultural încă din Evul mediu”, ne precizează prof. Cosmina Sirban, directorul Liceului Tehnologic „Moga Voievod”, din localitate.
”Obiceiurile înrădăcinate în viaţa hălmăgenilor, manifestate uneori identic, alteori diferit de-a lungul istoriei, însoţesc viaţa omului, de la naştere până la mormânt, prelungindu-se uneori în diferite aspecte chiar şi după moarte”, ne povestește prof. Cosmina Sirban.
Despre școala din Hălmagiu, mai precis despre Liceului Tehnologic „Moga Voievod”, am scris acum aproape un an, când unul dintre elevii de aici a obținut nota zece la examenul de Evaluare Națională.
Dar nu numai prin acest rezultat frumos se remarcă această școală.
Aici copiii coordonați de profesorii lor, învață să păstreze zestrea tradițiilor și obiceiurilor din Țara Hălmagiului și reușesc să aducă în comună rezultate frumoase la concursurile de acest gen din țară.
Așadar, ”în Ţara Hălmagiului, câţiva elevi coordonaţi de profesorii lor de la Liceului Tehnologic „Moga Voievod”, conştientizând apartenenţa la o comunitate cu adânci rădăcini istorice, cu obiceiuri și tradiții valoroase dar şi responsabilitatea pe care o implică şi bazându-ne pe munca de cercetare şi-au propus să identifice, să clasifice şi să conservare obiceiuri şi tradiţii locale milenare”, ne explică directoarea școlii.
Parteneriatele cu instituţii locale şi judeţene, muzee şi universităţi, consultarea arhivelor şi a unei vaste bibliografii, interviuri cu persoane în vârstă, adunarea şi conservarea unor obiecte vechi, dar mai ales sensibilizarea şi implicarea membrilor comunităţii, au fost câteva din activităţile desfăşurate în timp de liceeni.
De curând activitatea elevilor din Hălmagiu a fost remarcată la concursul interdisciplinar „Cultură şi civilizaţie în România”, etapa judeţeană, unde au participat cu Proiectul „Obiceiuri de primăvară-Caii lui Sântoader”. Concursul a constat într-o probă teoretică, prezentarea portofoliului şi a proiectului de conservare a tradiţiilor şi obiceiurilor studiate dar şi o probă practică.
Echipajul format din elevii clasei a IX-a: Caragiu Valentina, Haska Bianka şi Marian Cristina, coordonaţi de prof. Sirban Cosmina şi prof. Dușan Mugurel, au evoluat în prezenţa unui juriu avizat şi a publicului spectator şi au obţinut Premiul I, la faza judeţeană.
”Obiceiurile rămân în sertarul cu amintiri al bunicilor, de unde noi avem obligația să le scoatem, să le scuturăm de praf și să le redăm adevărata valoare fiindcă … tot ce-i românesc nu piere !” , ne relatează una dintre elevele de la Hălmagiu.
La etapa naţională a concursului interdisciplinar „Cultură şi civilizaţie în România”, ediţia 2023, ce va avea loc la Baia Mare, la sfârşitul lunii mai, elevii Liceului Tehnologic „Moga Voievod” vor repezenta judeţul Arad.