Prezent în această seară la un talk show sportiv, directorul executiv al celor de la FC Argeș a declarat la clubul UTA se întâmplă lucruri „ciudate“ și ținând cont de ceea ce s-a întâmplat cu Rareș Pop în partida cu Hermannstadt, când juniorul nostru a leșinat pe gazon, fiind apoi diagnosticat cu oboseală cronică, va cere control antidoping la meciul cu FC Argeș.
Pentru oricine care urmărește meciurile UTA-ei, ideea că această echipă ar putea fi suspectă de dopaj, în condițiile în care ritmul de joc este de cele mai multe ori scăzut iar cei mai mulți dintre jucători dau semne de oboseală după minutul 60-70, este pur și simplu ridicolă. Daniel Stanciu nu are simțul ridicolului însă. S-a gândit să-și justifice astfel salariul în fața șefilor încercând o tentativă de presiune psihologică. Un tertip ieftin și fără efect, cu siguranță.
Până la urmă fiecare este liber să se facă de râs și să ceară lucruri ridicole. Nici ideea de control antidoping nu este deranjantă în sine ci revoltător este că un ins, chiar și cu repere morale foarte relaxate, se coboară până la nivelul de abjecție de a se folosi de momentul delicat al unui copil precum Rareș Pop, pentru a mai arunca niște mizerie în ventilator, că nu era fotbalul românesc destul de nefrecventabil și așa. Un tânăr care aleargă până la epuizare pentru echipa sa pentru ca a doua zi să fie un elev eminent al unuia dintre cele mai prestigioase unități de învățământ din țară, trebuie respectat și încurajat, nicidecum să fie târât în controverse cu miros fetid.
Dar pentru inși fără scrupule precum Daniel Stanciu, nu contează nimic altceva decât obiectivul imediat și își permite folosirea a orice mijloace pentru a și-l atinge. Noi de aici îi transmitem că dacă ar sta în puterea noastră i-am satisface cerința de a efectua control antidoping, cu o singură condiție: să se supună și domnia sa unui test antidoping iar acesta să fie efectuat de un mai vechi prieten al său, pe numele lui Dan Stupar; prietenii știu de ce!
(foto: digisport.ro)
Dan Supăr i-a ,,făcut cândva un test” lui Stanciu!!