Antrenorul UTA-ei, Mircea Rednic, a anunțat astăzi într-o conferință de presă, că ieri s-a achitat un salariu restant (cuvântul restant nu apare în declarația lui Rednic dar dacă era vorba de un salariul la zi ne îndoim că ar fi reprezentat o informație relevantă) și de asemenea echipa va avea parte, dacă va câștiga la Pitești, de un bonus financiar mai consistent decât prima obișnuită de victorie în deplasare.
Este clar că din perspectiva tuturor celor implicați meciul de la Pitești este unul capital și din acest motiv antrenorul se așteptă ca luni seara să vadă o echipă care să se exprime la cel mai înalt nivel de responsabilitate posibil: „Au toate condițiile să își facă meseria. Nu trebuie să are, să sape, să dea cu lopata decât să joace ceea ce pregătim. Atât cei care intră titulari cât și cei de pe bancă trebuie să fie pregătiți și să dea totul să câștigăm acest meci“
Una dintre cheile succesului este din punctul lui Rednic de vedere, unitatea și spiritul de echipă. Sunt categorii la care antrenorul UTA-ei spune că echipa sa nu are problemele altora (chiar la adversarul de luni au existat cazuri de conflicte fizice între jucători) dar totuși mai are destul de îmbunătățit, dând și un exemplu în acest sens: „N-am simțit că lucrurile sunt grave încât să se ajungă la certuri sau bătăi dar știți cum e, se mai știe ce contract are unul sau altul și când nu ai rezultate asta e problema, nu-și fac o analiză a lor ci se uită în stânga sau în dreapta la ălalalt. Am avut și eu o situație aici la unul dintre jocurile școală pe care le fac, echipa unui jucător n-a câștigat și el mi-a zis că românii sunt de vină. Dar în echipă erau doi români, ei străinii ce-au făcut? Le-am zis să nu-și mai caute astfel de alibiuri, la mine nu există, câștigăm împreună, pierdem împreună.“
Cu siguranță disponibilitatea la sacrificiu în interesul grupului este unul dintre criteriile de selecție pentru meciul de la Pitești dar nu singurul. Rednic a anunțat ce va lua în calcul la stabilirea jucătorilor care vor prinde lotul și a celor care vor intra în prima echipă: „O să introduc jucătorii mai în formă dar și mai proaspeți pentru că trebuie să țin cont și de asta, sunt jucători care au jucat ambele meciuri. N-am soluții multe soluții la fundașii centrali dar mă bucur că cei care sunt au jucat foarte bine, solizi în dueluri și pe construcție au fost ok. La mijloc însă e concurență mare.“
În afara jucătorilor accidentați (Chindriș, Erico, Marrone) mai sunt câțiva fotbaliști care sunt incerți pentru meciul de luni din cauze medicale: este vorba în primul rând de Rareș Pop, în cazul căruia se va lua o decizie mâine, de Postolachi, atacantul basarabean fiind chinuit în continuare de glezna afectată în partida de la Cluj, de Roger care are probleme muscalare și de Barbosa care a acuzat dureri în zona inghinală. Va reveni însă în lot Damian Isac, recuperat după problemele medicale care l-au forțat chiar și la un periplu în Germania la un specialist.
(foto: uta-arad.ro)
Suntem alături de voi