Recunoscut ca fiind cel mai bine plătit scenarist de dinainte de 1989, Titus Popovici este personalitatea evocată în această dimineață la Radio  România Actualități.

Născut la 16 mai 1930 la Oradea, într-o familie modestă, tatăl funcționar la poștă iar mama, învățătoare.

Și-a petrecut mare parte din copilărie la bunicii din partea mamei, în comuna Mișca din județul Arad, ceea ce i-a marcat cariera literară de mai târziu. Pentru că multe dintre operele sale au fost inspirate de întâmplările și oamenii locului.

A început să scrie primele povestiri în timpul studenției,  multe în colaborare cu Francisc Munteanu, pe care le-a publicat în ”Viața românească” și apoi în volumul ”Mecanicul și alți oameni de azi”. Primul său succes literar a fost romanul „Străinul”, iar trei ani mai târziu a venit romanul „Setea”, ambele fiind ecranizate ulterior. În felul acesta a descoperit că cinematografia era mult mai profitabilă financiar decât a scrie o carte. Așa a ajuns să semneze numeroase scenarii ale unor filme cu succes la public, subiectele sale abordând atât registrul istoric, cât şi pe cel de comedie.

A colaborat cu mari regizori precum Liviu Ciulei, Andrei Blaier, Manole Marcus, dar mai ales cu Sergiu Nicolaescu. Printre filmele care îi poartă semnătura ca scenograf se numără “Pădurea spânzuraţilor”, “Dacii”, “Mihai Viteazul”, “Cu mâinile curate”, “Ultimul cartuş”, “Actorul şi sălbaticii”, “Operaţiunea Monstrul”, “Secretul lui Bachus” sau “Lumini şi umbre”. Notorietatea câştigată în film l-a propulsat şi în ierarhia vieţii politice, ajungând membru al Comitetului Central al Partidului Comunist.

S-a stins din viață la numai 64 de ani în urma unui accident de mașină. La vremea respectivă, a circulat intens zvonul că ar fi fost eliminat pentru că ştia prea multe despre nomenclatura comunistă.

Școala gimnzială din comuna Mișca poartă numele ”Titus Popovici” în memoria regretatului scriitor și scenarist.

sursa: Radio România Actualități

Recomandările redacției