Reprezentanții Arhiepiscopiei Aradului au transmis și ei un mesaj de condoleanțe la moartea preotului Aurel Jigovan.
Părintele Aurel Jigovan, fost preot la Centrul de îngrijiri pentru persoane vârstnice Arad, a încetat din viață în seara zilei de 16 mai 2023, la vârsta de 54 de ani.
Cu profundă întristare, ierarhii arădeni, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei, împreună cu Preasfinţitul Părinte Episcop vicar Emilian Crişanul, alături de preoții și credincioșii din Arhiepiscopia Aradului se roagă Bunului Dumnezeu să-i așeze sufletul împreună cu drepții și să dăruiască mângâiere membrilor familiei îndoliate și fiilor duhovnicești.
Date biografice:
Pr. Aurel Jigovan s-a născut în data de 14 iunie 1968, în localitatea Șilindia, jud. Arad, din părinții Teodor și Mărioara-Ileana Jigovan. În anul 1994 s-a căsătorit cu tânăra Camelia-Florica Brașovan, iar în 1997 li s-a născut singurul fiu Emanuel-Ștefan.
A absolvit Facultatea de Teologie „Andrei Șaguna” de la Sibiu în anul 1995, iar în anul 2009 a absolvit și cursurile postuniversitare de Master ale Facultății de Teologie „Ilarion V. Felea” din Arad.
În data de 1 ianuarie 1996 este hirotonit preot pe seama parohiei Barațca, protopopiatul Lipova, jud. Arad. Rămâne la parohia Barațca până în 1 septembrie 2014, când este numit preot la Sectorul Misionar-Social Arad din cadrul Protopopiatului Ortodox Român Arad, desfășurându-și activitatea la Penitenciarul Arad. Din data de 1 martie 2017 își mută activitatea de la Penitenciarul Arad la Centrul de îngrijiri pentru persoane vârstnice Arad, unde rămâne până în prezent.
Programul slujbelor de pomenire şi prohodire va fi publicat ulterior.
Bunul Dumnezeu să îl ierte şi să îl odihnească în Împărăţia Sa cea cerească împreună cu aleşii Săi!
Veşnica lui pomenire din neam în neam!
Biroul de presă al Arhiepiscopiei Aradului
A fost un preot bun care sa implicat pentru biserica din Barațca