Euro a atins vineri un nou maxim istoric în raport cu leul, în condiţiile în care cursul calculat de Banca Naţională a României (BNR) a fost de 4,9783 lei/euro, în creştere cu 0,52 bani (0,10%) faţă de cotaţia precedentă, de 4,9731 lei. Recordul anterior a fost consemnat joi, 18 mai, când un euro a fost cotat la 4,9731 lei, fiind prima dată când moneda naţională se depreciază la palierul 4,97 de lei. De asemenea, leul a pierdut teren în faţa dolarului american, care a fost cotat la 4,6091 lei, în urcare cu 1,16 bani (0,25%) comparativ cu joi, când s-a situat la 4,5975 lei. Cursul leu/franc a urcat cu 0,22 bani (0,04%), până la 5,1083 de lei/franc, în comparaţie cu cel de joi, când un franc elveţian a valorat 5,1061 lei. Gramul de aur s-a ieftinit, vineri, la 291,5853 de lei, de la 292,2952 de lei, cât se anunţase în şedinţa anterioară. (sursa:Agerpres)
A1 73
Conferința StudMath IT la UAV
citește mai mult »