Piața suplimentelor a crescut foarte repede, conform statisticilor, în România, în anul 2019, s-au comercializat cu 55% mai multe medicamente eliberate fără prescripţie medicală.

Populaţia cheltuie foarte mulţi bani pe suplimente alimentare, poate chiar mai mult decât pe medicamente, şi atunci ar avea sens să avem o verificare mai riguroasă pe această zonă, ca să ne asigurăm că într-adevăr aduc beneficii celor care le folosesc, a declarat, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu,  conform Agerpres. „Anul trecut am terminat un studiu privind suplimentele alimentare. Este studiu, deci e doar recomandare. Încercăm să discutăm în Ministerul Sănătăţii să vedem ce părere au ei. În esenţă, cu ce rămân eu din acest studiu, este că s-ar justifica o mai puternică reglementare sau o verificare a utilităţilor. Îngrijorarea mea este că populaţia cheltuie foarte mulţi bani pe nişte produse care au beneficii discutabile şi atunci ar merita, cum la medicamente aţi văzut cât de riguroasă e verificarea, ar avea sens să avem o verificare mai riguroasă şi pe zona de suplimente alimentare, să ne asigurăm că într-adevăr aduc beneficii celor care le folosesc”, a afirmat Chiriţoiu, la seminarul „Concurenţa în domeniul farmaceutic”, organizat de autoritatea de concurenţă. Piața suplimentelor a crescut foarte repede El a subliniat că piaţa suplimentelor a crescut foarte repede.

„Populaţia s-ar putea să plătească mai mulţi bani pe suplimente alimentare decât dă pe medicamente, deci efortul pentru o familie să fie mai mare pe suplimente decât este pe medicamente, şi ar fi păcat să dea atâţia bani pe nişte lucruri cu o utilitate, repet, scăzută”, a susţinut şeful Consiliului Concurenţei.

Potrivit raportului preliminar privind studiul iniţiat pentru cunoaşterea pieţelor de producţie şi de comercializare a medicamentelor eliberate fără prescripţie medicală şi a suplimentelor alimentare, publicat de Consiliul Concurenţei, piaţa medicamentelor eliberate fără prescripţie medicală şi a suplimentelor alimentare este, în România, în continuă dezvoltare. Trendul ascendent al vânzărilor înregistrate reflectă, pe de-o parte, interesul privind întreţinerea sănătăţii pe termen lung şi grija faţă de sănătatea proprie şi a familiei, iar, pe de altă parte, interesul producătorilor în a dezvolta strategii de business corespunzătoare nevoilor consumatorilor, axate pe diversificarea gamei de produse disponibile, dezvoltarea unor produse noi şi creşterea calităţii acestora.

Astfel, pornind de la caracteristicile cheie ale pieţei medicamentelor eliberate fără prescripţie medicală, reprezentate de publicitatea destinată publicului larg şi modul de stabilire a preţurilor, trăsături ce o deosebesc de piaţa medicamentelor eliberate pe baza unei prescripţii medicale, în cadrul prezentului studiu s-a realizat o analiză a celor mai bine vândute 25 de branduri de medicamente eliberate fără prescripţie medicală şi 25 de branduri de suplimente alimentare, precum şi o cercetare a cadrului legislativ specific acestor două categorii de produse.

Având în vedere multitudinea de produse oferite spre vânzare consumatorilor, Consiliul Concurenţei a solicitat primilor 92 agenţi economici activi pe piaţa comerţului cu ridicata de produse farmaceutice şi parafarmaceutice, lista primelor 100 de medicamente eliberate fără prescripţie medicală şi a primelor 100 de suplimente alimentare. Astfel, pornind de la datele furnizate de comercianţii cu ridicata, au fost identificate primele 25 de branduri de medicamente eliberate fără prescripţie medicală, aşa numitele OTC-uri şi primele 25 de branduri de suplimente alimentare, în funcţie de valoarea vânzărilor din anul 2018. În clasamentul celor mai bine vândute 25 de medicamente OTC din România se regăsesc medicamente analgezice (Nurofen, Antinevralgic, Voltaren, Paracetamol), medicamente de răceală, gripă, tuse, medicamente pentru afecţiuni digestive, hepatoprotectoare, medicamente pentru afecţiuni ale inimii, medicamente pentru anxietate şi oboseală şi medicamente pentru tratamentul rănilor.

În ceea ce priveşte suplimentele alimentare, cele mai multe branduri din clasamentul celor mai bine vândute 25 astfel de produse sunt utilizate pentru susţinerea sănătăţii tractului digestiv şi a metabolismului.

Clasamentul este completat de suplimentele alimentare utilizate pentru susţinerea sănătăţii sistemului genito-urinar, pentru susţinerea sănătăţii osteo-articulară şi musculară, pentru susţinerea sănătăţii sistemului nervos şi pentru susţinerea sănătăţii sistemului cardiovascular.

În România, în anul 2019, s-au comercializat cu 55% mai multe medicamente eliberate fără prescripţie medicală În România, în anul 2019, s-au comercializat cu 55% mai multe medicamente eliberate fără prescripţie medicală şi cu 99% mai multe suplimente alimentare comparativ cu valoarea înregistrată în anul 2015. „Această evoluţie reflectă interesul consumatorilor în tratarea unor simptome şi boli comune (ca de exemplu: dureri de cap, răceală, tuse, dureri musculare, alergii, arsuri la stomac), precum şi interesul acestora în menţinerea, îmbunătăţirea funcţionării organismului prin completarea regimului alimentar în funcţie de nevoile nutriţionale ale fiecăruia.

sursa: digi24

  • Sektor spune:

    Cred că e o problema de comunicare alaturi de lobby puternic de industrie farmaceutica care își mai trimit vânzătorii de farmaceutice în stațiuni turistice in funcție de vânzări…la care la unele farmacii vânzările trec de 100000 de lei pe zi. La suplimentele alimentare vânzările sunt de 50 de x mai mici, in plus sunt certificate de Ministerul Sănătății ca și alimente iar de obicei patronii de firme de suplimente sunt doctori. Vezi Ana Aslan, gerovital geniu in geriatrie, Hofigal, Favisan, Fares firme de zeci de ani, Fares face 100 de ani in 2029. Toate produsele sunt testate, spre deosebire de medicamente, 99% din suplimente nu distrug ficatul și rinichii, nu au efecte secundare. Regula de baza este ca suplimentele sa se ia complementar cu medicamentele, nicidecum nu se exclud. Ar fi multe de spus, este un război pe fatza între producătorii farmaceutici și ceilalți, război pierdut constant și anual de către farmaciști. Nu de alta dar ăștia cu ceaiuri le plac aceiași clienți an de an și să aibă o viață cât mai lunga. La farmacii stai la coada, ai luat, ai murit după o vreme, nu le pasă la nimeni, următorul la coada. Iar farmaciștii se lăfăie in SUA, Dubai, etc etc trimiși de către producători.

  • k spune:

    stire a la digi, producatorii de farmaceutice produc si suplimente, ofiterii de lobby de la digi au ramas cu vreo 7-8 ani in urma

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției