La Pecica a avut loc, sâmbătă, Adunarea Generală a Euroregiunii Dunăre-Criș-Mureș-Tisa (DKMT).

Am avut onoarea de a găzdui, sâmbătă, Adunarea Generală a Euroregiunii Dunăre-Criș-Mureș-Tisa (DKMT), al cărei președinte în exercițiu este Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.  Reprezentanți ai județelor Arad, Timiș, Caraș-Severin, din România, comitatelor Bács-Kiskun și Csongrád-Csanád, din Ungaria, și Provinciei Autonome Vojvodina, din Serbia, membri în conducerea DKMT, s-au întâlnit față în față, pentru prima dată după pandemie, pentru a discuta proiecte începute în anii precedenți și aflate în așteptare din cauza condițiilor sanitare. Spiritul bunei înțelegeri între vecini de diferite naționalități, al prieteniei și al colaborării în beneficiul tuturor sunt valorile care au stat la baza înființării Euroregiunii Dunăre Criș Mureș Tisa, cu peste două decenii și jumătate în urmă. Tot după aceste valori ne ghidăm la Pecica, motiv pentru care suntem prezentați, adeseori, ca un exemplu de multiculturalitate și dezvoltare bazată de diversitate”, a declarat primarul orașului Pecica, Petru Antal.

După salutul președintelui, directorul executiv Csókásy Eszter Anna a prezentat raportul cu privire la proiectele aflate în derulare în cadrul Agenției de Dezvoltare Euroregională DKMT.

În fiecare an sunt prezentate exemple de bune practici, printre cele patru proiecte premiate fiind „Tradiții în timp și peste graniță”, implementat de Orașul Pecica, împreună cu partenerul nostru din Ungaria, Mórahalom Város Önkormányzata, în cadrul Programului Interreg V-A România – Ungaria 2014-2020.

Proiectul a vizat cooperarea pe plan cultural între orașele noastre, prin activități legate de obiceiurile și tradițiile locale specifice fiecărui anotimp. Printre evenimentele derulate în cadrul proiectului s-a numărat Pomana Porcului, pe care continuăm să o organizăm în fiecare an. Am mulțumit domnului președinte și Adunării Generale a DKMT pentru onoare, urând o colaborare cât mai strânsă, în beneficiul tuturor partenerilor”, încheie primarul Antal.

Recomandările redacției