La data de 25.05.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Târgu Mureş împreună cu ofițerii de poliție judiciară din cadrul BCCO Târgu Mureş pun în aplicare 13 mandate de percheziție domiciliară pe raza județelor Mureș și Arad, într-o cauză vizând activitatea unui grup infracțional organizat specializat în săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prin folosirea, la autoritatea vamală, de documente vamale de transport sau comerciale falsificate şi prin efectuarea unor importuri de mărfuri din țări extracomunitare și nedeclararea valorii reale a acestora cu ocazia întocmirii declarațiilor de import, urmate de sustragerea de la plata TVA și a taxelor vamale aferente.

În cauză s-a reţinut faptul că, în cursul anului 2018, mai multe persoane de pe raza județelor Mureș și Arad, s-au constituit într-un grup infracțional organizat, în vederea comiterii în mod coordonat a infracțiunii de evaziune fiscală .
Astfel, prin intermediul unor societăți comerciale, în perioada 2018 – 2023, membri grupului infracţional au efectuat peste 80 de importuri de diferite produse ( în general țesături) în România, în special din țări extracomunitare,iar cu ocazia întocmirii și înaintării declarațiilor vamale, valoarea totală declarată a mărfurilor a fost sensibil inferioară valorii reale a acestora, fiind astfel creat un prejudiciu în valoare de aproximativ 2.000.000 lei.
Astfel, sumele declarate erau în conformitate cu plățile scriptice efectuate prin intermediul respectivelor persoane juridice către furnizor însă, pe lângă aceste sume de bani, persoanele care făceau parte din grupul infracțional organizat, în mod direct ori prin intermediul altor persoane controlate de către acestea (fizice sau juridice), efectuau și alte plăți către același furnizor în scopul achitării integrale a mărfurilor. Toate aceste acțiuni au fost făcute în scopul sustragerii la plata integrală a TVA și a taxelor vamale aferente importurilor.
Activitatea infracțională a membrilor grupului infracțional organizat a fost sprijinită de către alte persoane care şi-au pus la dispoziție conturile bancare în vederea transferării unor sume de bani în țări extracomunitare, efectuând astfel demersuri în vederea efectuării de plăți către furnizorul de produse, cunoscând că prin activitatea acestora vor facilita sustragerea de la plata taxelor aferente importurilor efectuate de către societățile comerciale controlate de către membrii grupării și a declarării de către aceștia a unor valori inferioare cu ocazia introducerii în țară a mărfurilor aferente.
Audierile în cauză urmează a fi realizate la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Târgu Mureş.
Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul SCCO Harghita, SCCO Arad şi jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi ”Regele Ferdinand” – Mureș și Grupării Mobile de Jandarmi Arad.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Biroul Tehnic și de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală și Direcția Operațiuni Speciale.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Foto: arhivă

Recomandările redacției