În data de 24.05.2023, în Sala Ferdinand a Primăriei din Arad, s-a desfășurat prima ediție a Recitalului de poezie și muzică patriotică – „Ziua Eroilor Noștri”. Activitatea a fost organizată la inițiativa viceprimarului Ilie Cheșa, la acțiune fiind prezent și primarul Călin Bibarț. Recitalul a fost organizat de către Palatul Copiilor Arad, respectiv Cercul de Formație muzică ușoară, coordonat de prof. Paul Edeleni, Cercul de Teatru de păpuși / Marionete, coordonat de prof. Mihaela Andrei, elevii realizând marionete speciale pentru acest eveniment, Cercul de Jurnalism, coordonat de prof. Manuela Codrean și, nu în ultimul rând, de Liceul „Sfânta Maria” Arad, reprezentat de prof. Carina A. Baba.

Acțiunea s-a desfășurat în parteneriat cu Primăria Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad, Emilia Molnar oferindu-le copiilor tot sprijinul necesar. Astfel, aceștia au intrepretat cântece patriotice, au recitat poezii și au prezentat, cu ajutorul marionetelor, portul popular românesc.

Cercurile de artă ale Palatului Copiilor Arad, reprezentate de prof. Daniela Stana, Anca Sabău, Ariana Moisescu și Raul Bocșe și-au susținut colegii din sală, trăind la fel de intens momentele emoționante dedicate eroilor neamului, ne-a declarat prof. Carina A. Baba.

Scopul acestui recital lirico-muzical a fost acela de a păstra vie memoria celor care și-au sacrificat viața pentru întregirea și libertatea țării, după cum a afirmat și Manuela Codrean, sufletul evenimentului: „Recitalul de poezie și muzică patriotică la care sunteți prezenți are menirea de a păstra la loc sfânt, în memoria inimii noastre, dragostea de țară și sacrificiul eroilor ce și-au iubit patria în care s-au născut, după cum ne îndeamnă și versurile: Morți sfinți în temniți şi prigoane, / morți sfinți în lupte şi furtuni, / noi ne-am făcut din voi icoane / şi vă purtăm pe frunți cununi. / Nu plângem lacrimă de sânge, / ci ne mândrim cu-atâți eroi. / Nu, neamul nostru nu vă plânge, / ci se cuminecă prin voi.

Recomandările redacției