Prin amplasarea sa într-un cadru de vis, în mijlocul naturii, înconjurat de dealuri și vițe de vii, prin numărul de ani pe care i-a adunat deja, aflându-se la cea de-a XI-a ediție, prin calitatea, talentul și profesionalismul artiștilor invitați, dar mai ales prin rigurozitatea păstrării intacte a cântecului și jocului folcloric autentic, nealterat de oferta seducătoare a consumerismului strălucitor, dar canceros pe termen lung, Festivalul Folcloric Ioan T. Florea de la Covăsânț poate și trebuie să fie considerat cartea de vizită a județului Arad.

Desigur, nu trebuie să uităm să dăm Cezarului ce i se cuvine. Fără implicarea organizatorilor, fără infuzia din partea primăriei Covăsânț, prin primarul Marius Oneț, care nu doar că duce mai departe un festival important, dar se străduiește să îl facă mai bun de la o ediție la alta, bucurându-se și de sprijinul Centrului Cultural Județean, acest eveniment ar intra în uitare. Din fericire, Festivalul Folcloric Ioan T. Florea nu doar că supraviețuiește, ci înflorește și este tot mai vizibil și mai calitativ, de la an la an.

Organizat chiar de Rusalii

Festivalul, devenit un brand cultural al judeţului, s-a desfăşurat de Rusalii.

Organizatorii – Primăria comunei Covăsânț, Centrul Cultural Județean, Biserica Ortodoxă Covăsânț și Tabăra Ortodoxă de Creație și Conservare a Tradițiilor Românești Covăsânț, au pregătit un program artistic extrem de atractiv.

Printre ansambluri s-au numărat Păstrătorii Tradiției din Covăsânț, Arădeana, Junii Podgoriei Ghioroc, Șiriana din Șiria, precum și Ansamblul de dansuri populare Grădiște1.

Interpreți au fost Daniela Han, Vlad Șerban, Grupul Feciorii Zărandului, Sânzienele, Roxana Suciu, Alex Pop Zărăndan, Voichița Suba, Petrică Pașca, acompaniați de Orchestra Rapsodia, a cărei conduceri muzicale îi aparține lui Vasile Rus.

Petrică Pașca, urmașul lui Ioan T. Florea

Unul dintre cele mai emoționante momente a fost urcarea pe scenă a maestrului Petrică Pașca. Marele taragotist, fiu al satului, a avut parte de o primire pe măsură.
„Mă încearcă nostalgii tulburătoare. Cea mai importantă parte a vieții este tinerețea, iar eu aici am petrecut-o.
Aici mă întâlneam deseori un maestrul Ioan T. Florea, cu care discutam ore la rând despre folclorul din zonă.
Prin ceea ce voi interpreta aduc un omagiu acestei zone și vouă, tuturor celor prezenți.

Festivalul Ioan T. Florea este festivalul meu de suflet. Am avut privilegiul de a lucra cu Ioan T. Florea, de la el am dobândit toate cunoştinţele. Acest eveniment are ca scop exclusiv promovarea folclorului autentic românesc, prin fiecare dansator, interpret şi ansamblu. Prin acest program de înaltă ţinută se încurajează cântecul curat, autenticitatea şi dansul popular”, a subliniat Petrică Pașca.

Prezentatoarea evenimentului, cântăreața Voichița Suba, nu a uitat să menționeze rolul esențial al organizării evenimentului în acel cadru, Tabăra Ortodoxă, pe care l-a avut preotul Mihai Blaj.

Un festival al folclorului autentic regional

Ionel Bulbuc, vicepreședintele Consiliului Județean Arad, a subliniat faptul că „de 11 ediții, maestrul Petrică Pașca se implică în partea muzicală a acestui festival. Am văzut copii implicați, educați, iubitori de folclor autentic. Ei ne dau speranțe, șansa că nu ne-am pierdut ca neam. Petrică Pașca, împreună cu continuatorii Vasile Rus, cu profesorii și instructorii de dansuri de la Școala Populară de Arte fac o muncă minunată, de care sunt convins că maestrul Ioan T. Florea ar fi fost mândru.

De asemenea, domnule primar Marius Oneț, vă felicit că mergeți mai departe cu organizarea acestui festival.

Marius Oneț, primarul comunei Covăsânț, ne-a declarat că „prin această manifestare se doreşte promovarea culturii şi a muzicii tradiţionale. Trebuie să apreciem cu toții efortul depus de Ioan T. Florea pentru cercetarea şi punerea în valoare a etnofolclorului local, judeţean şi regional. Ne bucurăm că sufletul acestui festival rămâne în continuare Petrică Paşca, fiu al comunei noastre, care continuă activitatea lui Ioan T. Florea în mod desăvârşit, iar noi, ca primărie, vom face tot posibilul ca acest festival să capete amploare, de la o ediție la alta“.

Vlăduța Lupău a încins atmosfera

Și pentru că un festival are nevoie de notorietate, capul de afiș al evenimentului de la Covâsânț l-a reprezentat cunoscuta interpretă Vlăduța Lupău, alături de Rapsozii Maramureșului. Frumoasa cântăreață a încins atmosfera, care a devenit de-a dreptul incendiară.

Pentru că tot vorbim de „flăcări“, totul a culminat cu surpriza pregătită de primarul Marius Oneț, care le-a oferit celor prezenți un impresionant foc de artificii.

„Ne bucurăm că după o pauză de câțiva ani, avem iar posibilitatea de a ne reîntâlni la deja consacratul festival Ioan T. Florea, ajuns la cea de-a 11 ediție.
Am încercat, an de an să ne ridicăm așteptărilor spectatorilor noștri și iată de data aceasta publicul a fost numeros, peste așteptări. Atât dansatorii ansamblurilor prezente, dar și artiștii care au urcat pe scenă, ne-au oferit o seară memorabilă. Le mulțumesc tuturor.
La mulți ani, dragi Covăsânțeni!”, a mai spus primarul Marius Oneț.

Recomandările redacției