Un nou accident rutier a avut loc în municipiul Arad. De acestă dată pe Bulevardul Revoluției și este vorba despre un pieton accidentat de o persoană aflată pe motor. Intervine SMURD Arad și două echipaje ale ambulanței. Este vorba despre trei persoane rănite, însă nu se cunosc detalii.
UPDATE: Reprezentanții IPJ au declarat:
,,În ziua de 5 Iunie a.c., în jurul orei 13,30, un bărbat de 55 de ani, din Fântânele, angajat în traversarea Bd. Revoluției, în dreptul imobilului cu nr 64, a fost acroșat de un motociclu condus de o tânără de 17 ani, din Arad.
În urma impactului, au fost răniți ușor, la prima vedere, pietonul, conducătoarea motociclului și pasagerul de pe motociclu. Aceștia au fost transportați la spital, pentru evaluarea stării și acordarea de îngrijiri medicale.
Testarea cu aparatul alcooltest a indicat valoarea 0 pentru pieton și tânără.
Politiștii continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului rutier, într-un dosar penal întocmit pentru vătămare corporală din culpă”.
FOTO: arhivă