Echipa de proiect a Complexului Matern-Pediatrie, construit de Consiliul Județean Arad, s-a întâlnit astăzi cu conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență, în vederea identificării unor clădiri care urmează să fie demolate în incinta spitalului, pentru a elibera terenul necesar noii construcții. În principal, este vorba de magazii, spații de depozitare, dintre care unele sunt nefolosite în acest moment. Pentru construirea Complexului Matern-Pediatrie, este nevoie să se țină cont de spațiile verzi și de gradul de ocupare al terenului cu clădirile care deja există în perimetrul Spitalului Clinic Județean de Urgență.

„Întâlnirea de astăzi este o etapă în demararea procedurilor pentru autorizația de construcție. Avem nevoie de spațiu în incinta spitalului, ținând însă cont și de planurile de viitor ale secțiilor deja existente, dar și de vecinătatea cu Primăria Arad (pe terenurile căreia funcționează Universitatea de Vest „Vasile Goldiș”) cu Colegiul Național „Vasile Goldiș” și cu centrul comercial „Expo Market Jackson”. Suntem ca într-un joc de lego, unde fiecare piesă trebuie să se potrivească între celelalte”, a declarat Iustin Cionca, președinte al Consiliului Județean Arad.

Recomandările redacției