Principalul suspect în cazul crimei din Berceni, Marcel Şerbuc, a fost prins, sâmbătă, în Olanda, unde plecase la muncă. Într-o acţiune comună a polițiștilor români și olandezi, bărbatul aflat pe lista Most Wanted a fost capturat. Se pare că autoritățile de la București au apelat la ajutorul colegilor, după ce ar fi obţinut informaţii clare despre locaţia presupusului criminal.
Marcel Şerbuc a fost prins în Olanda
Marcel Şerbuc era căutat de poliţiştii din Capitală, fiind bănuit că a omorât-o pe Anamaria, fetiţa în vârstă de 12 ani a concubinei sale, iar apoi i-a ascuns cadavrul în lada patului. Ulterior, atât el, cât şi iubita sa (mama copilei) au plecat la muncă în Spania.
Înainte să fie încătușat în Olanda, mama suspectului le-a mărturisit polițiștilor că fiul ei, Ilie Marcel Șerbuc, ar fi recunoscut crima. Astfel, anchetatorii au reușit să stabilească filmul evenimentelor cu ajutorul declarațiilor date de apropiații bărbatului. De mare folos a fost cea care i-a dat viață criminalului.
Potrivit surselor din presă, aceasta le-a povestit anchetatorilor că a vorbit cu fiul ei, iar el i-a mărturisit că a omorât-o pe fata de 12 ani. La mijloc ar fi fost un conflict.
De asemenea, fosta soție a lui Șerbuc a dat declarații. Potrivit spuselor sale, bărbatul era extrem de violent și o amenința cu moartea în moduri asemănătoare celor în care a fost comisă crima din București. Femeia a mai dezvăluit că Marcel obișnuia să o lovească.
Amintim că, la data de 3 iunie, poliţiştii Secţiei 16 au fost sesizaţi de proprietarul unui apartament cu privire la faptul că a găsit în lada canapelei un sac din plastic ce emana un miros de putrefacţie.
Iniţial, s-a crezut că persoana decedată este o femeie, însă expertiza INML a stabilit că victima este o minoră în vârstă de 12 ani, identificarea având loc prin compararea profilului genetic al cadavrului cu profilul genetic al tatălui fetei.
Tatăl biologic al copilei i-a reclamat dispariţia la începutul lunii mai. Aceasta locuia cu chirie alături de mamă și concubinul acesteia, într-un apartament din cartierul Berceni, Sectorul 4 al Capitalei.
Cazul seamănă izbitor cu cel al Antoniei, fetița de 4 ani din Arad ucisă de tatăl său vitreg
Totul a început miercuri, 27 octombrie 2021, ziua în care tatăl vitreg a ucis-o în casă, în apartamentul în care era și fratele copilei, în vârstă de 3 ani.
În aceeași zi, bărbatul a transportat-o pe fetiță la marginea cimitirului Arad, unde a incendiat-o și a abandonat cadavrul acolo.
Ulterior, bărbatul s-a dus acasă și nimeni nu a bănuit absolut nimic.
Abia sâmbătă, 30 octombrie 2021, când trupul neînsuflețit a fost găsit de către un trecător, a fost alertată Poliția și au început cercetările.
Luni, 1 noiembrie, 2021, anchetatorii au făcut public portretul robot al fetiței dar și alte detalii pentru identificare.
Cineva, într-un final, a sunat la Poliție și a identificat-o pe copilă.
Tot luni, mama fetei s-a întors acasă de la maternitatea în care a fost internată timp de 6 zile, acolo unde a și născut cel de-al treilea copil. Aceasta nu a pus prea multe întrebări despre dispariția fiicei sale.
Luni seară, la ora 20.30, o rudă a recunoscut-o pe fată și familia acesteia la televizor și a mers la IPJ Arad.
Luni a fost ziua în care polițiștii au descins acasă, la adresa dată de persoana care a sesizat autoritățile, iar bărbatul a fost ridicat și reținut pentru 24 de ore.
Șase zile – atât a durat din momentul în care cadavrul a fost găsit la marginea cimitirului, până când bărbatul a fost reținut.
Marți, 2 noiembrie, anchetatorii au refăcut o parte din traseul celor șase zile.
Fratele fetiței de 4 ani din Arad a asistat la crimă
Fratele copilei, un băiețel de 3 ani, a asistat la crimă.
Criminalul a recunoscut și a povestit în fața anchetatorilor scenele teribile.
Criminalul s-a uitat la știri să vadă ce informații au anchetatorii
Tatăl vitreg al fetei, împreună cu concubina sa, se mutaseră de puțin timp în locuința în care a avut loc crima.
Cei care au reușit să îl cunoască, în puținul timp de când locuia acolo, spun că era un om extraordinar de calm și respectuos.
Luni dimineață, însă, unul din vecini l-a observat pe scările din fața blocului, fumând țigară după țigară și nesalutând, așa cum obișnuia să facă.
Portretul acestuia, potrivit spuselor psihologilor, ar putea fi unul odios, asta pentru că a adus înapoi până și geamantanul în care a transportat cadavrul fetiței fără nicio remușcare.
Important de menționat este și faptul că bărbatul a urmărit știrile în din ultimele zile pe acest subiect, pentru a afla ce informații au anchetatorii, astfel încât să își poată face un plan.
Florin Beniamin Crișan, cel care și-a izbit cu capul de perete copilul vitreg până și-a dat ultima suflare, iar după aceea l-a tranșat ca pe un animal și i-a dat foc, aruncându-l ulterior pe un câmp, după care s-a dus să se culce liniștit neavând nici cel mai mic gram de remușcare, era un adevărat „ideolog creștin“ pe rețelele de socializare.
Într-una din ultimele sale postări, cu puțin timp înainte de producerea odioasei crime, Beniamin Crișan posta pe Facebook un citat din Biblie care făcea referire la numărul Satanei. De altfel, pe pagina sa de Facebook, Crișan posta nenumărate înregistrări video care îl înfățișau pe criminal în mijlocul unor adunări religioase din Franța, în care acesta fredona imnuri religioase de laudă alături de cei prezenți.
În cea mai recentă postare, criminalul – despre care concubina sa, mama fetiței ucise, spunea că se droghează, condamna faptul că nu se interzic „drogurile, țigările, alcoolul și E-urile la nivel mondial“.
Bărbatul acuzat că a omorât-o pe fetița de 4 ani a fost surprins cum căra geamantanul cu trupul neînsuflețit al fetiței.
Individul de 23 de ani care ar fi trebuit să aibă grijă de copilă a ucis-o chiar în ziua în care concubina îi năștea primul fiu.
Autopsia a scos la iveală faptul că fetița a murit după ce a fost lovită puternic la cap.