Profesorii și elevii au revenit la școală astăzi 13 iunie, după 13 zile de grevă generală în școli și grădinițe. Reamintim că greva angajaților din Educație a început luni, 22 mai, zilele de 1-2 iunie și 5 iunie fiind zile libere legale în sectorul public. Ieri, sindicatele din Educație au anunțat că se suspendă greva.

Condiția a fost adoptarea unei ordonanțe de urgență care să prevadă faptul că salariul debutantului va fi cât cel mediu pe economie și creșterea salarială de 50% din diferența între salariile actuale și cele din grila nouă, la 1 ianuarie 2024.

 

Aseară, Ligia Deca a declarat la TVRInfo că nu a primit la minister anunțuri că există sindicate care ar continua greva. Cadrele didactice care merg marți la școală nu trebuie să depună nicio solicitare de ieșire din grevă, ci doar să se prezinte ca de obicei și să semneze condica, potrivit indicațiilor sindicatelor pentru procedura de grevă generală suspendată.

 

Mediile elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a/a XIII-a pot fi încheiate până la finalul acestei săptămâni, potrivit unui ordin de ministru care a modificat calendarul anului școlar 2022-2023, publicat luni în Monitorul Oficial.

 

Calendarele noi pentru examene sunt urmatoarele:

 

Calendar Evaluarea Națională 2023

19 iunie 2023: Limba și literatura română – probă scrisă

21 iunie 2023: Matematica – probă scrisă

22 iunie 2023: Limba și literatura maternă – probă scrisă

28 iunie 2023 (până la ora 14:00): Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor

28 iunie 2023 (ora 16:00 – ora 19:00) – 29 iunie 2023 (ora 8:00 – ora 12:00): Depunerea contestațiilor

29 iunie – 4 iulie 2023: Soluționarea contestațiilor

4 iulie 2023: Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor

La solicitarea comisiilor județene/Comisiei municipiului București de organizare a evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a sau din proprie inițiativă, Comisia Națională de Organizare a Evaluării Naționale poate aproba, în situații excepționale, prelungirea/reducerea perioadelor de evaluare/reevaluare a lucrărilor scrise ori de afișare a rezultatelor.

 

Calendarul oficial al examenului național de Bacalaureat 2023, Sesiunea iunie – iulie 2023

29 mai – 16 iunie 2023: Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen

16 iunie 2023: termen limită pentru încheierea mediilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a

Echivalarea competențelor de comunicare în limba română și cele înmtr-o limbă străină, plus competențele digitale conform procedurii stabilite de Ministerul Educației.

26 iunie 2023: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă

27 iunie 2023: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă

28 iunie 2023: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă

29 iunie 2023: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă

3 iulie 2023: Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12,00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12:00 – 18:00

4 – 6 iulie 2023: Rezolvarea contestațiilor

7 iulie 2023: Afișarea rezultatelor finale

sursa edupedu.ro

Recomandările redacției