Direcția Generală Poliția Locală Arad, prin Biroul Evidența Persoanelor,aduce la cunoștința cetățenilor faptul că începând cu data de 07 iunie 2023, au intrat în vigoare modificările aduse Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, care instituie noi obligații, atât pentru proprietarii de imobile, cât și pentru persoanele care locuiesc în fapt la alte adrese decât cele menționate în actul de identitate.

Astfel, proprietarul de imobile din municipiul Arad care găzduiește o altă persoană în imobilul deținut, are obligația de a se prezenta împreună cu aceasta la Serviciul Public Comunitar Local de Evidența Persoanelor Arad, în termen de 15 zile de la mutarea acesteia în imobil, în vederea actualizării în actul de identitate a adresei de domiciliu/reședință.

În acest sens, dacă până acum proprietarii aveau numai obligația comunicării către SPCLEP a persoanelor găzduite (în 30de zile de la mutare), nefiind responsabili de actualizarea efectivă a actelor de identitate, conform noilor modificări legislative, proprietarii sunt obligați să însoțească la SPCLEP locatarii imobilelor deținute în proprietate, în vederea exprimării consimțământului de primire în spațiu, pentru înscrierea adresei la care acesta locuiește în fapt în actul de identitate.  Prin urmare, modificarea legislativă impune proprietarilor obligația de a se asigura de actualizarea adresei de domiciliu/reședință a persoanelor găzduite.

În caz contrar, pentru nerespectarea prevederilor legale, proprietarii riscă amendă, al cărei cuantum este cuprins între 75 lei și 150 lei.

Totodată, persoana care, din diferite motive, locuieștela altă adresă decât cea din actul de identitate (indiferent dacă are calitatea de proprietar ori chiriaș), este obligată să solicite SPCLEP schimbarea domiciliului (în situația locuinței permanente) ori înscrierea mențiunii privind stabilirea reședinței (în situația locuinței temporare), în termen de 15 zile de la mutare.De asemenea, pe lângă această obligație, trebuie să ceară înscrierea în cartea de imobil, responsabilului acesteia.

Pentru nerespectarea actului normativ mai sus menționat, se aplică amendă cuprinsă între 40 lei și 80 de lei. Menționăm că amenda poate fi aplicată până la intrarea în legalitate, în situația constatării nerespectării prevederilor legale,cu orice ocazie a verificărilor cărților de imobil, efectuate de către polițiștii locali.

  • Mingeolette spune:

    NU MI SPUNE….SI DOMNUL PRESEDINTE AL ROMANIEI CAND SE PLIMBA DE LA O CASA LA ALTA PROCEDEAZA LA FEL ???
    DACA ESTI PROPRIETARUL MAI MULTOR CASE NU ESTE VALABILA ACEASTA LEGE ABERANTA….
    DACA POLITIA TE AMENDEAZA IN ASTFEL DE SITUATIE INSEAMNA CA SEAMANA LEIT CU PERSONAJUL GARCEA, ACUM CAND SUNTEM CU TOTII SUPRAVEGHEATI IN CASE SI SERVICIUL DE SECURITATE CUNOASTE SI DACA AVEM SCAUN ZILNIC….
    MAI TERMINATI CU PROSTIILE !!!

  • Augustin spune:

    La chiriașul care are contract de închiriere vizat de Finanțe mai este necesară prezența proprietarului?

  • Damian Maria spune:

    Nu sunt deacord cu aceasta constrangere! Normal ca am dreptul sa dețin mai multe locuințe, dar domiciliul e legal doar pe una. Dar dacă vine sora în concediu la mine, care sta 30 de zile… Sau mai mult de ce sa fiu obligata sa o trec pe la diferite instituții care nu îmi oferă nimic?????

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției