Elevii au revenit miercuri în bănci pentru ultima săptămână din anul şcolar 2022 – 2023, la finalul a mai mult de trei săptămâni de grevă, urmând ca vineri, 16 iunie, să intre în vacanța de vară 2023, după terminarea cursurilor. Profesorii au trei zile în care trebuie să finalizeze procedurile de încheiere a situaţiilor şcolare, după ce Guvernul a decis că orele pierdute nu vor fi recuperate, iar anul școlar nu va fi prelungit.
Elevii de clasa a XII-a au finalizat cursurile în 2 iunie, în plină grevă din educaţie, iar cei de clasa a VIII-a în 9 iunie. Şi cei de clasa a XII-a şi cei de clasa a VIII-a se pregătesc acum de examene.
Primii ar fi trebuit să fie cei de clasa a XII-a, care în această săptămână ar fi trebuit să susţină probele orale. Din cauza protestului, acestea vor fi echivalate cu mediile din liceu, iar elevii vor susţine probele scrise începând din 26 iunie.
Elevii de clasa a VIII-a vor susţine examenele la datele programate iniţial – 19 şi 21 iunie.
sursa digi 24