Două dintre cele mai „scumpe“ străzi din municipiul Arad, în care s-au injectat zeci de milioane de euro, au ajuns, într-un timp relativ scurt de la inaugurare – semn că lucrările nu au fost făcute la cel mai înalt și profesionist standard, să arate jalnic. Chiar impracticabil. Este vorba despre Preparandiei și celebra stradă Mețianu, ambele aflate în buricul centrului istoric al Aradului și la câteva minute de mers pe jos de kilometrul zero.

A fost inaugurată cu surle şi trâmbiţe, s-au cheltuit milioane de bani europeni pentru modernizarea sa, traficul a fost paralizat atunci pe mai multe străzi, iar circulaţia tramvaielor a fost îngreunată din cauza lucrărilor.

Lucrările au început în 2010 şi au durat aproximativ trei ani de zile, timp în care arădenii au avut răbdare pentru că ştiau că vor avea parte de un centru vechi complet reabilitat, cu străzi moderne, practicabile şi că mizeria în care au trăit până atunci va deveni istorie. A fost, într-adevăr, de vis atunci când lucrările s-au încheiat. Numai că, după doar şase ani, zona arăta aproape cum a fost înainte, iar de atunci este tot mai rău.

Lucrări de mântuială?

Dalele sar în urma autovehicolelor, şoselele au gropi în care dacă intri cu maşina nu mai ai nici o şansă să poţi ieşi, străzile nu sunt întreţinute, ceea ce te duce cu gândul la întrebarea dacă nu cumva lucrările au fost făcute de mântuială?

Proiectul, care a prins contur în 2010, a cuprins trei obiective mari – reabilitarea muzeului Preparandiei, reabilitarea infrastructurii rutiere pe 12 străzi (refacerea reţelelor edilitare – apă şi canalizare, refacerea trotuarelor, a carosabilului şi a spaţiilor verzi) şi reabilitarea podului Traian.

Un număr record de 150 de muncitori au lucrat la întregul proiect de reabilitare a centrului vechi istoric al Aradului.

Arădenii s-au putut bucura foarte puţin de investiţia de 58.782.037 lei care a constituit întregul proiect al „Reabilitării Centrului Istoric Vechi al Municipiului Arad”.

Mețianu – „Ca-n Viena… suburbană“

În anul 2011, se anunţa cu surle şi trâmbiţe că strada Meţianu, o alee pietonală din centrul oraşului, va fi transformată radical şi va fi frumoasă precum cele din Viena. Actualmente, Mețianu este la ani lumină distanță de orice stradă din Viena. Raiul boschetarilor, Mețianu a ajuns una dintre cele mai nesigure și periculoase străzi chiar din municipiul Arad. Tot mobilierul stradal, exagerat de scump, a fost vandalizat și distrus de vreme, pavajele sunt scoase de la locul lor, clădirile arată precum strada: jalnic.

Foto străzile Preparandiei și Dornei:

 

Recomandările redacției