“Îmbunătățirea calității serviciilor în Centrul de Zi pentru Persoane cu Dizabilități Opal” este denumirea unui nou proiect în valoare de 685.169,87 lei câștigat de DGASPC Arad de data aceasta cu finanțare obținută în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență #UrmătoareaGenerațieUE : Fonduri pentru România modernă și reformată, în scopul creșterii calității vieții persoanelor cu dizabilități din județul Arad și prevenirea instituționalizării lor, prin susținerea dezvoltării centrului de zi ca serviciu alternativ de sprijin pentru o viață independentă și integrare în comunitate.

 

Obiectivele  proiectului fixate încă de pe acum sunt: creșterea accesului la serviciile oferite de către Centrul de zi pentru persoane adulte cu dizabilități Opal, prin furnizarea de servicii  și la domiciliul beneficiarilor prin dotarea cu un autoturism, precum și creșterea calității vieții beneficiarilor Centrului de zi pentru persoane adulte cu dizabilități Opal prin extinderea și dezvoltarea terapiilor existente prin dotarea cu echipamente specializate și cu echipamente de producere și utilizare a energiei electrice regenerabile.

 

„Centrul de zi pentru persoane cu dizabilități OPAL” a fost înființat în aprilie 2021 cu finanțare de la Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții, cofinanțat de Consiliul Județean Arad și implementat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad în cadrul Programului de Interes Naţional „Înfiinţarea de servicii sociale de tip centre de zi, centre respiro/centre de criză şi locuinţe protejate în vederea dezinstituţionalizării persoanelor cu dizabilităţi aflate în instituţii de tip vechi şi pentru prevenirea instituţionalizării persoanelor cu dizabilităţi din comunitate.”

 

Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a participat alături de specialiștii DGASPC Arad, parteneri și colaboratori, aparținătorii persoanelor cu dizabilități, la conferința de lansare a proiectului și a subliniat importanța extinderii rețelei de astfel de centre de zi:

 

“Cele două finanțări, în paralel cu contribuția Județului Arad, prin Consiliul Județean Aard depășesc suma de 250 de mii de euro. Persoanele adulte cu dizabilități din județul Arad, cărora mediul social, neadaptat deficiențelor lor psihice, mentale și/sau asociate, le împiedică total sau le limitează accesul cu șanse egale la viața socială, necesitând măsuri de protecție în sprijinul integrării și incluziunii sociale pot beneficia de serviciile oferite de Centrul de zi pentru persoane cu dizabilități Opal. Totodată, se continuă creșterea calității vieții persoanelor cu dizabilități din județul Arad și prevenirea instituționalizării lor, prin susținerea dezvoltării serviciului social dintr-un centru de zi cum este în prezent Centrul de Zi Opal în unul în care li se vor oferi diverse terapii de care acești oameni au atâta nevoie, la nivelul întregului județ.” declară Iustin Cionca, președintele Consiliului Județeam Arad.

 

 

O componentă inovativă a proiectului constă în achiziționarea de dotări speciale care să sprijine creșterea gradului de abilitare și reabilitare a persoanelor cu diverse dizabilități:

1 sistem de stimulare și recuperare multisenzorială prin realitate virtuală, 1 set de dezvoltare a abilităților motorii, 1 mașină de scanat și tăiat materiale necesare abilitării/reabilitării beneficiarilor, 1 mașină de brodat și echipamente de birotică, 1 spalier kinetoterapie/ recuperare medical, precum și 2 laptop-uri.

 

Erika Stark, director general al DGASPC Arad:

„Pentru mine și echipa de la DGASPC Arad creșterea calității vieții persoanelor cu dizabilități reprezintă o prioritate în activitatea pe care o desfășurăm. De aceea implementarea acestor proiecte cu finanțări neramursabile în beneficiul persoanelor cu diverse dizabilități reprezintă o oportunitate de neratat și nu ezităm să accesăm aceste proiecte, cu sprijinul Consiliului Județean Arad. Dacă în urmă cu mai bine de doi ani deschideam acest centru de zi și îl redam comunității pentru a oferi un centru de zi la cele mai înalte standarde, în care atât persoanele cu dizabilități, cât și familiile acestora să găsească un sprijin real, astăzi prin specialiștii noștri ne asigurăm că oferim servicii și terapii care ajută aceste persoane să își dezvolte abilitățile pentru o viață independentă și să se integreze social”.

 

Tot ca urmare a înființării Centrului de zi pentru persoane cu dizabilități Opal s-a deschis posibilitatea integrării/ reintegrării sociale  a persoanelor adulte cu dizabilități din județul Arad prin dezvoltarea gradului de autonomie personală, prin socializare, dezvoltarea abilităților lucrative, pregătirea pentru angajarea în muncă şi sprijin pentru menţinerea locului de muncă, integrare şi participare socială şi civică, astfel că 5 persoane cu dizabilități au fost deja angajate în cadrul unei unități protejate.

 

Centrul de zi pentru persoane adulte cu dizabilități OPAL Arad este situat în cartierul Grădiște, pe strada Mierlei, nr.58.

 

  • Venit pe str. Cuza voda școala tot de consiliul local spune:

    Da veniți si pe cuza voda la nga acea școala pentru copii saraci este o casa in care stau doi oameni care sunt si boschetari si unul chiar are grave deficiente locomotori celălalt sta pe drum mai sta pe banca la teatru si nimeni nu ii ajuta la o altfel de viata
    Cauza fiind ca făcând aceste treburi vor murii de foame .

  • Educatoare asociația curcubeu. spune:

    Eu zic sa veniți pe str. Heim domokos nr 6 sa căutați pe invaliditate care are un picior amputat si locuiește singur având grija de el un boschetar din zona boul rosu cu antecedente in consum de droguri ca si cel pe care năpăstuite ca nu vor sa fie monitorizați făcând astfel celor care locuiesc in zona o viata plina de lipsuri.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției