Deschiderea festivalului Ghioroc Summer Fest va avea loc în data de 18 iunie, începând cu ora 15:00. Este cea de-a 12-a ediție, iar organizatorii pregătesc multe surprize pentru această vară. Pentru deschidere vor fi prezenți DJ PAO și DJ MIKE KROSS, care vor mixa muzică acolo pe plajă.

Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, consideră că „stațiunea de interes local Ghioroc, Litoralul Vestului cum este denumită, are potențialul de a fi un magnet turistic nu doar pentru arădeni, ci pentru cei din județele învecinate, chiar și pentru turiști străini. Încercăm ca, de la an la an, să creștem gradul de atractivitate al stațiunii, atât prin promovarea mediatică, cât și prin evenimente precul Summer Fest”.

„Îmi doresc ca an de an să creștem valoarea și recunoașterea națională și internațională a plajei de la Ghioroc, care devine un reper turistic major al județului Arad. Parteneriatul cu studenții de la Universitatea «Aurel Vlaicu» este de lungă durată și contribuie din plin la acest proiect, Summer Fest”, a declarat Corneliu Popi-Morodan, primarul comunei Ghioroc.

Ca și evenimente notabile, în data de 15 iulie va avea loc NOAPTEA DJ-ILOR, prima petrecere mare care se va ține acolo pe plajă. Cea de-a doua mare petrecere se va ține în 19 august, fiind vorba de VIBES BY THE LAKE.

Închiderea festivalului va fi în data de 3 septembrie.

„Fiecare weekend va fi însoțit de bine-cunoscutele activități, spuma party și color fight. Noi ne dorim ca anul acesta să reușim să facem cât mai multe activități, cât mai diverse, de la activități sportive până la activități creative, care să aducă zâmbetul și voia bună pe fețele oamenilor care ajung pe Ghioroc”, a afirmat Lorena Kiss-Kasza, vicepreședinte la Liga Studenților din Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad.

Recomandările redacției