La data de 21.06.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Oradea au dispus reținerea a 8 inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de minori, exploatarea cerșetoriei și folosirea unui minor în scop de cerșetorie.
În cauză s-a reținut faptul că, în luna ianuarie 2023, mai multe persoane au constituit un grup infracțional organizat, în scopul comiterii infracțiunilor de trafic de minori și exploatarea cerșetoriei, constând în adăpostirea și transportul, în scopul exploatării persoanelor vătămate minore prin practicarea cerșetoriei ( minori din cadrul a patru familii).
Activitatea de cerșetorie a constituit unica sursă de venit, persoanele vătămate minore fiind obligate să se autoîntrețină din această activitate și să întrețină și ceilalți membri ai familiei.
Structura grupului a fost formată din două paliere, fiecare segment fiind organizat pe orizontală.
Membrii din primul palier au avut rol în coordonarea și supravegherea, fără expunere, a activității de cerșetorie, precum și pentru identificarea locurilor aglomerate.
Membrii celui de al doilea palier au supravegheat direct activitatea de cerșetorie practicată de persoanele vătămate minore și au practicat cerșetoria împreună cu acestea. De asemenea, au avut rol în a atenționa și îndemna minorii să fugă și să se ascundă în situația în care organele de ordine se aflau în zonă.
La data de 22.06.2023, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bihor cu propunerea de arestare preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul B.C.C.O. Oradea – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul inspectoratelor de jandarmi județene Bihor și Arad, precum și de sprijinul reprezentanților Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, pentru asigurarea măsurilor de protecție pentru minorii identificați în locațiile percheziționate.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum şi prezumţia de nevinovăţie.