Cunoașterea aprofundată a limbii engleze constituie fără îndoială un vector important al reușitei academice și profesionale în lumea de azi. La Colegiul Național ,,Moise Nicoară” se acordă o atenție deosebită dezvoltării competențelor de comunicare și exprimare scrisă în limba engleză prin crearea de clase cu profil intensiv la engleză, prin încurajarea participării elevilor la competiții și examene în limba engleză, prin promovarea oportunităților de studiu în această limbă la universitate. Dovadă în acest sens stau rezultatele menționate mai jos dar și numărul mare de elevi admiși la universități prestigioase din Anglia, din Statele Unite și din alte țări în care studiază în limba engleză.
Peste 140 elevi ai CNMN au dat și au trecut cu brio în anul școlar 2022-2023 examenele de certificare lingvistică Cambridge – toate nivelurile ( KET, PET, FCE, CAE ) sau IELTS, condiție obligatorie pentru admiterea la facultate și / sau liceu.
Advanced Placement USA / COLLEGEBOARD (examene internaționale de specialitate pentru admitere la universități de top din străinătate)
CNMN a avut 20 elevi participanți la materiile : biologie, matematică, chimie, guvern și politici comparate, informatică aplicată și principii de informatică, limba engleză și eseistica, literatură engleză și eseistică, microeconomie, macroeconomie, fizică (electricitate și magnetism, mecanică), psihologie, spaniolă, statistică, istorie și guvernul SUA, istorie mondială.
Ca urmare a acumulării rezultatelor internaționale extraordinar de bune la testele de mai sus menționate de către eleva Laura Preda, 12A, (prof. dr. Vanda Stan) a obținut un loc și bursă totală la prestigioasa universitate Bocconi din Milano – specializarea POLITICI INTERNAȚIONALE ȘI GUVERN
Alexandru Coiov (11 A), prof. dr. Vanda Stan, s-a remarcat pe parcursul întregului an școlar în concursuri internaționale universitare extrem de prestigioase din care menționăm următoarele:
– Concurs Internațional inter-universitar Politics and Economics Nowadays – Northeastern University LONDON – finalist
– HARVARD International Economics Essay Contest – finalist (top 11)
– Immerse Essay Contest (Economie) – premiu în cuantum de 1.500 lire sterline din totalul unui curs de vară specializat pe Stiințe Economice în OXFORD
Antonia Patko – cls a 10-a A (prof. dr. Vanda Stan) Concurs internațional universitar de eseuri – Psychology Special Commedation 2022-2023- “ Is there Any Mental Illness that is Not Physical? – Prize John Locke Institute în cooperare cu universitățile Oxford-Princeton UK / USA
Concursul Național The Quest for Truthfulness
- Marienuțiu Cristina, Mențiune (prof. dr. Luminița Bulc)
- Țârle Carina, Mențiune (prof. dr. Luminița Bulc)
Olimpiada Internațională Hippo – faza europeană
- Brânzan Ava, participare – cls a 6-a (prof. dr. Luminița Bulc)
- Ardelean Mara, participare – cls a 7-a (prof Aurora Truță)
- Hălmăgean Sara, participare – cls a 8-a (prof. dr. Vanda Stan)
- Ilonca Ana, participare – cls a 8-a (prof. dr. Vanda Stan)
Concursul internațional pe teme sociale “World in Focus – In Focus Writing and Art Contest”
Dinu Dayana, Premiul I (prof. Simona Krämer)
Roțiu Carla, Premiul II (prof. Simona Krämer)
Țăran Ioana, Premiul III (prof. Simona Krämer)
Gantner Victor, Premiul III (prof. Simona Krämer)
Un număr foarte mare de absolvenți ai CNMN promoția 2023 au fost admiși la cele mai prestigioase universități ale Uniiunii Europene. Lista integrală relevă faptul că marea majoritate a elevilor CNMN aplicanți au primit între 4-7 oferte imediate de la universități de top mondial dintre care mentionăm: Kings College, Imperial College, Science Po Paris, Hong Kong, Amsterdam University, Maastricht University, Leiden University, Manchester University și multe altele.