Părinții cu copii mici, de până la 8 ani, pot solicita să lucreze de le domiciliu sau în regim de telemuncă 4 zile pe lună, dacă atribuțiile postului ocupat permit, a anunțat deputatul PNL Sergiu Bîlcea.

„Pentru mulți părinți cu copii mici este util să aibă câteva zile pe lună în care pot avea grijă de ei. Astfel, la propunerea colegei noastre senator Alina Gorghiu, legea permite la cererea acestora salariaţilor care au în întreţinere copii în vârstă de până la 8 ani să beneficieze de 4 zile pe lună de muncă la domiciliu sau în regim de telemuncă în condiţiile Legii 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă, cu excepţia situaţiilor în care natura sau felul muncii nu permite desfăşurarea activităţii în astfel de condiţii. Am votat această lege în Camera Deputaților, for decizional, care va merge la promulgare. Legea inițiată de PNL transpune în România o directivă europeană care este deja în vigoare în multe țări. Cred că avem nevoie de o legislație cât mai bună care să favorizeze părinții și să contribuie la o problemă mare a societății din România și Europa, declinul demografic”, a declarat deputatul Sergiu Bîlcea, președintele PNL Municipiul Arad.

Recomandările redacției