UTA a învins Corvinul Hunedoara cu 2-1 pe stadionul „Michael Klein”, în al doilea amical al verii. Mircea Rednic a introdus în teren aproape toți jucătorii pe care îi are la dispoziție în acest moment, iar pentru unii dintre ei meciul de astăzi a fost ultimul test înainte de debutul Superligii.
Experimentatul tehnician a tras concluziile după partida de pregătire contra formației din orașul său natal: „De aceea am și jucat cu două echipe, pentru a vedea jucătorii. A fost mai greu în repriza a doua, dar prima repriză chiar a fost ok, un antrenament foarte bun. Ne-am simțit foarte bine, un teren bun, în ciuda ploii. Sunt sigur că ar fi venit lume mai multă dacă era și vreme mai bună și nu era vacanță, pentru că aici lumea iubește fotbalul. Legat de băieții mei, vin după două antrenamente grele ieri, e o perioadă de pregătire, mă bucur că am reușit să dau o șansă tuturor jucătorilor din lot, mai ales celor tineri, s-au descurcat binișor, se poate mai mult. Sunt unii tineri care încă mai au nevoie de jocuri și nu cred că pot să-mi ofere concurență în lot și îi vom da sub formă de împrumut, îi vom urmări, vom avea grijă de ei, pentru că sunt jucători cu calități și sper că în scurt timp vor reveni la echipa mare. Începând de la meciul de joi, voi încerca să folosesc o formulă de echipă care va intra în meciul cu Oțelul.”
„Roș-albii” au confirmat oficial până acum cinci noi achiziții, dar săptămâna viitoare numărul s-ar putea dubla: „De luni vom semna doi jucători, până joi când avem prezentarea noilor jucători vor sosi, exact ce am promis, nu numai eu, ci și cei din conducere, jucători care vor aduce un plus echipei. Un fundaș central de picior stâng, doi mijlocași și un atacant. Unul este din țară și trei din străinătate. Cei doi mijlocași vor sosi până miercuri seara, sau poate chiar trei, vedem, acum suntem în discuții avansate, dar mai mult ca sigur până la sfârșitul săptămânii viitoare lotul, în proporție de 85%, va fi complet pentru prima etapă, după care mai avem timp. Perioada de transferuri este până în 5 septembrie, și aici e un avantaj, pentru că în Europa perioada de transfer se încheie, rămân jucători foarte buni care nu și-au găsit angajamente și atunci își îndreaptă ochii și spre România, care încă mai are perioadă de transfer.” a afirmat Rednic.
Antrenorul arădenilor a revenit și asupra subiectului plecărilor din lot, „roș-albii” despărțindu-se de 16 fotbaliști până acum: „Și plecările astea care au fost au produs atâta tam-tam nu au depins numai de noi, sunt jucători care au terminat contractul cu UTA, aveau contracte mari, unii dintre ei au vrut să rămână, dar aveau alte pretenții. În anul acesta politica clubului s-a schimbat, oferim un contract bun, între cinci și șapte mii de euro, chiar putem să mergem și mai sus, este corect și vom da bonusuri la performanță. Cerem și rezultate, mi se cer mie și și eu, ca antrenor, cer rezultate. Sunt liniștit, pentru că trebuie să fiu, am atâta experiență, am mai trecut prin situația aceasta, dar nu a depins de mine plecarea jucătorilor care au fost aici. Unii nu și-au dorit să rămână și au plecat, la ceilalți nu am putut să le asigurăm pretențiile financiare.”
Pana „miercuri” trebuia sa vina 3 jucatori, pana in 29 – 10. Oare de care joi e vorba? Sa vina!