În urma investigațiilor efectuate de polițiștii Secției 2 Micălaca, a fost identificat un minor de 16 ani, din Arad, care, la data de 2 iulie, în jurul orei 00:45, în timpul unui concert din cadrul Festivalului Berii, de pe ștrandul “Neptun”, l-ar fi împins pe un alt minor, în vârstă de 16 ani, de pe o rulotă de tip fast-food, care ar fi căzut, accidentând o fată.

Cercetările sunt continuate într-un dosar penal, întocmit pentru lovirea sau alte violențe.

La data de 2 iulie a.c., polițiștii Secției 2 Micalaca s-au sesizat din oficiu, cu privire la săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe.

Incidentul nu a fost sesizat după producere, astfel că persoana care a căzut a fost identificată ulterior.

 

  • Gogu spune:

    Nu îmi vine sa cred ce citesc chiar au elucidat un caz sectia 2 Micalaca ,Bravo sincer Bravo poate este un nou venit aici la Secția 2 care chiar e Politist

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției