Reprezentanții ISU Arad anunță Cod Galben și portocaliu în județul Arad.

În perioada 06 iulie ora 12:30 – 07 iulie ora 02:00, județul Arad se va afla sub incidența avertizării meteorologice COD GALBEN și PORTOCALIU de instabilitate atmosferică temporar accentuată și ploi însemnate cantitativ, conform informării transmise de către Administrația Națională de Meteorologie.

În intervalul menționat sunt prognozate perioade cu averse torențiale, descărcări electrice și ploi abundente. Cantitățile de apă vor depăși, în intervale scurte de timp, 30-50l/mp.

Pentru optimizarea misiunilor de răspuns la potențialele efecte generate de fenomenele meteorologice avertizate, pompierii din cadrul ISU Arad sunt pregătiți să asigure în cel mai scurt timp intervențiile pentru limitarea efectelor produse de situațiile de urgență, forțele de intervenție fiind suplimentate la nevoie.

Pentru prevenirea unor situații de urgență, reamintim populaţiei să ia măsuri de curățare a șanțurilor și rigolelor de scurgere în scopul facilitării evacuării normale a apelor pluviale.

Aparatele şi alte echipamente electrice (tv, computere, aparatele de aer condiţionat etc.) vor fi deconectate de la priză, deoarece acestea pot fi defectate ca urmare a descărcărilor electrice atmosferice.

Informații suplimentare despre modul de comportare i‌n cazul producerii unor situat‌ii de urgent‌a‌ pot fi obt‌inute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

Recomandările redacției