Frederik Holst va deveni noul jucător al UTA-ei. Danezul a semnat un contract cu „roș-albii”, însă acesta este valabil doar de la 1 ianuarie 2024, când polivalentul fotbalist își va încheia înțelegerea cu Helsingborg, echipă aflată în plin sezon în Liga a II-a din Suedia. Totuşi, UTA va încerca să anticipeze sosirea fotbalistului la Arad până la finalul perioadei de transferuri din această vară.

Danezul de 28 de ani are un CV notabil. Holst a fost crescut în academia lui Brondby, club pentru care a strâns 120 de partide în prima ligă din Danemarca. Mai apoi, a jucat și în primele divizii din Olanda (28 de meciuri pentru Sparta Rotterdam), Suedia (92 de meciuri pentru Elfsborg) și Norvegia (13 meciuri pentru Lillestrom). Din păcate, experiența din Norvegia s-a încheiat neplăcut în luna iulie a anului trecut, când acesta a suferit o fractură de gleznă, înainte de a reveni pe gazon în tricoul lui Helsingborg la începutul acestui an.

Holst, care poate juca în centrul liniei de mijloc, în banda dreaptă a apărării sau ca închizător, are peste 70 de partide jucate la naționalele de juniori ale Danemarcei, de la U16 până la U23. Și-a făcut debutul la echipa U17 încă de la vârsta de 14 ani.

Danezul a lucrat în carieră și cu mai mulți tehnicieni renumiți. Cele mai importante nume sunt Thomas Frank, actualmente antrenor în Premier League la Brentford și Dick Advocaat, fostul selecționer al Olandei, Belgiei, Rusiei și Serbiei, care a activat și la mai multe cluburi importante în fotbalul european: PSV Eindhoven, Feyenoord, Zenit, Fenerbahce, Rangers sau AZ Alkmaar.

Evaluat în momentul de față la 450 de mii de euro, Holst a atins o cotă de un milion de euro pe finalul anului 2020.

FOTO: Bildbyrån

Recomandările redacției