Trei proiecte europene vor fi depuse pentru finanțare de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, valoarea acestora fiind de 568 de mii de lei. Cererile de proiecte de finanțare din fonduri europene vor fi depuse pentru achiziționarea unor dotări cu echipamente specifice activităților din centrele de zi sau rezidențiale, mobilier, paturi, echipamente pentru bucătărie, iar pentru centrul din Petriș și se va achiziționa și o centrală termică.
„Aceste dotări le-am fi cumpărat și din bugetul Consiliului Județean, pentru că sunt necesare, dar sperăm că le vom câștiga din fonduri europene cu o finanțare de doar 10% din partea Consiliului Județean. Asta înseamnă că diferența de bani, de aproximativ jumătate de milion de lei, o vom putea folosi pentru alte proiecte sociale necesare”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
La acest capitol, fiindcă se discută în această perioadă despre condițiile din centrele de asistență socială, președintele Consiliului Județean Arad a informat consilierii județeni și opinia publică că, în ultimele luni, Corpul de Control al Președintelui Consiliului Județean a verificat toate centrele din județul Arad. Au mai rămas de verificat Cuveșdia și Păuliș, la adulți, și Lipova și Sântana, la copii.
„Nu au fost constatate nicăieri probleme de genul celor prezentate în alte județe din țară. Am avut zilele trecute o discuție și cu doamna director Erika Stark, în județul Arad principalele probleme sunt birocratice, circulația actelor, nu țin de condițiile respectării standardelor de cazare”, a subliniat Iustin Cionca.