Rareș Pop a înscris primul gol al actualei ediții de Superligă cu o execuție frumoasă de la 25 de metri, care s-a dus aproape de vinclul porții Oțelului, Totuși, UTA s-a ales cu un singur punct după partida de la Galați, gazdele egalând din reușita unui alt Pop, Alexandru.

La final, juniorul arădenilor a tras concluziile: „Am ajutat echipa, asta trebuia să fac, golul a venit într-un moment destul de greu al meciului, aveam nevoie de el. Puteam să pierdem meciul, puteam să-l câștigăm, dar important e că am obținut un punct. E devreme să-mi dau cu părerea despre echipa noastră, dar și despre orice altă echipă, deoarece este doar primul meci, se vede atât de partea noastră, cât și de partea lor o lipsă de omogenitate, dar sperăm să rezolvăm această problemă cât mai repede.” a afirmat Rareș Pop.

În partea secundă, fotbalistul de bandă s-a ales cu o lovitură în zona ochiului: „A fost o fază în repriza a doua, a venit o minge de la un coleg de-al meu, cred că de la Dumitrașcu, am urmărit-o și m-am lovit de cotul adversarului, fără intenție din partea lui, dar astea sunt urmările, o mică rană la ochi.”

Încă din sezonul trecut, au apărut informații legate de o eventuală plecare a lui Pop de la Arad, însă tânărul fotbalist a semnat un nou contract în această vară (până în 2026) și a confirmat în repetate rânduri că nu va părăsi orașul înainte de încheierea clasei a 12-a: „Am semnat recent un contract, aș vrea să îl respect și vreau să stau la UTA cel puțin până la terminarea liceului.”

În sezonul trecut, arădeanul a contribuit la parcursul UTA-ei din campionat și Cupă cu patru goluri și patru assist-uri, dar cifrele în sine nu reprezintă o prioritate pentru fotbalistul de 18 ani: „Nu mi-am setat obiective legate de numărul de goluri sau de pase de gol, nici nu am să o fac vreodată, vreau doar să progresez și să ajut cât mai mult echipa.”

FOTO: UTA Arad

Recomandările redacției