Primarul orașului Pecica, Petru Antal, anunță că lucrările de modernizare avansează bine pe ultima bucată rămasă pe strada 401, una dintre cele mai lungi și circulate tronsoane din oraș.

„Pentru a putea realiza lărgirea părții carosabile, a fost nevoie de eliminarea stâlpilor de curent și introducerea cablurilor în subteran, apoi refacerea tuturor racordurilor, pe porțiunea dintre piața agroalimentară și intersecția cu strada 420.

Apoi s-a trecut la nivelarea terenului și aplasarea bordurilor de delimitare a trotuarelor, iar în prezent se pregătește fundația noii părți carosabile lărgite, care va include și piste pentru bicicliști.

S-au montat și stâlpii noi de iluminat public și va urma turnarea stratului de asfalt pe trotuare și pe drum”, a declarat primarul Petru Antal.

Investiția se realizează în cadrul proiectului intitulat „Îmbunătățirea calității vieții prin îmbunătățirea infrastructurii educaționale, oferirea unor posibilități de petrecere a unui timp liber de calitate și modernizarea infrastructurii publice urbane în orașul Pecica”, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, din fonduri de la Uniunea Europeană.

Recomandările redacției